La Fundația Calea Victoriei, vacanța de vară se anunță plină de activități interactive pentru copii. Vara asta ascultați povești, improvizați, pictați și faceți exerciții de dicție și actorie. Toate acestea se desfășoară sub îndrumarea unor lectori și artiști talentați, cu vastă experiență în lucrul cu copiii.
Drumul Cenușăresei: Teatru și poveste pentru copii (7-12 ani), în 7 Iunie 2014
Pornind de la frumoasă poveste a Cenușăresei, actriță Marcela Andrei vă propune un eveniment interactiv, în urma căruia fiecare copil își va îmbogăți universul propriu și va acumula noi experiențe. Prin metodele și tehnicile preluate din artă actorului și adaptate vârstei lor, prin joc și exerciții, copiii vor descoperi cum pot să transmită stări emoționale, să fie expresivi și creativi prin cuvinte, dar și prin gesturi.
Școală de vară de Arta Actorului pentru copii (6-12 ani) – (21-25 iulie 2014)
Modalitatea cea mai ușoară și mai plăcută pentru a-i face pe copii să se descopere și să fie cât mai conștienți de ei înșiși și de calitățile pe care le au este prin intermediul JOCULUI. Alături de actriță Smaranda Caragea, cei mici își vor exersa și dezvolta aptitudinile de comunicare și relaționare cu ceilalți și vor învață să-și construiască încrederea în forțele proprii.
Școala de vară: Primii păși în artă pentru copii (4-6 ani) – (4-8 August 2014)
Pe parcursul celor 5 întâlniri susținute de Petruța Baniță (artist plastic), copiii se vor familiariza atât cu tehnici de desen și pictură, cât și cu alte tehnici plastice precum colajul, modelajul, sculptură. Fiecare atelier va fi o altă experiență vizuală, o nouă întâlnire cu un material sau o tehnică artistică pe care la grădiniță sau în școală nu au timpul sau ocazia să o experimenteze.
Mai multe detalii despre atelierele de mai sus puteți găsi pe [button link=”http://www.scoaladeartesimaniere.ro/” icon=”59141″ target=”” color=”1966ff” textcolor=”ff4e03″ size=”small”]http://www.scoaladeartesimaniere.ro/[/button]