Elevii din Timiş, mobilizaţi pentru Cartea Recordurilor – pod din sticle de plastic
V-aţi gândit ce se poate face cu sticlele de plastic de care nu aveţi nevoie? Evident, puteţi să le folosiţi din nou, dar puteţi să fiţi şi creativi! Mai exact, puteţi participa la tentativa de doborâre a recordului la categoria “Cea mai mare construcţie din sticle de plastic din lume”.
O echipă de voluntari din cadrul Asociației EcoStuff România vor să realizeze cel mai mare pod din sticle de plastic din lume, ce va putea fi traversat peste Bega în mai puțin de o lună. Pentru acest proiect este nevoie de cel putin 100.000 de pet-uri. Puteţi contribui şi voi la realizarea podului!
Unitatea de învățământ, grădiniţă sau şcoală, care va aduna, în perioada 19 – 31 mai, cele mai multe sticle de plastic va câștiga un videoproiector din partea unui sponsor al proiectului “cu.podu”. “Sunt acceptate pet-uri de toate mărimile și culorile, curate, golite de conținut, cu capac și să nu fie turtite. Ele trebuie puse în saci, pe mărimi (0.5L, 1L, 2L etc.), pentru fi mai ușor de numărat în vederea stabilirii câștigătorului.
Toate sticlele de plastic colectate trebuie aduse în Timișoara, pe Bulevardul Vasile Pârvan, vizavi de Universitatea de Vest, la terasa La Căpițe, în orice zi, până cel târziu în data de 31 mai, ora 16.00. Câștigătorul proiectului “PET-uri Pentru Cartea Recordurilor” va fi anunțat în data de 5 iunie, de Ziua Mediului, moment în care va avea loc inaugurarea podului ce va putea fi traversat timp de două săptămâni.
Mai multe informații puteți obține dacă scrieți un e-mail la office@ecostuff.ro.
Şi nu uitaţi, nu aruncaţi niciodată sticlele de palstic în natură! Fabricarea lor presupune petrol şi gaze naturale, care înseamnă consumul rezervelor disponibile, a căror extracţie înseamnă uneori distrugerea locurilor unde trăiesc animalele. Plantele sunt distruse şi ele în procesul de extracţie a resurselor. Plasticul aruncat în natură poate duce la moartea animalelor, care le mănâncă fără să vrea, crezându-le hrană. În pământ, pet-urile şi pungile de plastic au nevoie de 1000 de ani să se degradeze, ele poluînd solul şi apa.