Cursurile online par ușor de realizat dacă priviți din exterior, însă profesorii se străduiesc zilnic să combine orele în format fizic și cele online. Mulți elevi au adeverințe care atestă că nu pot participa la ore din cauza riscului ridicat. Cadrele didactice sunt obligate să stea cu laptopul în față pentru a le da șansa la educație. O zi de școală prin ochii unui profesor. Iată mai multe detalii.
Basarab Anca este cadru didactic la o școală din Timișoara. Aceasta predă disciplina Cultură Civică. Profesoara scrie destul de des despre elevii săi și ”perlele de la ore”. Recent a publicat pe contul ei de Facebook o postare despre școala hibrid și problemele pe care le întâmpină educația românească în contextul pandemiei.
”Aștepți până laptopul preia comanda, dacă ai noroc să nu pice netul, apoi aștepți până intră toți elevii online, unii intră la jumătate, alții la un sfert, alții nu au conexiune bună. Nu mai aștepți, lași prezența, că doar nu o să aștepți toată ora și să vă uitați pe pereți. Cine intră, e binevenit. Nu vă bucurați, ăsta este scenariul în care există laptopuri pentru profesori la școală, dacă nu…GHINION! Îți cari tu laptopul de acasă sau faci pe telefon cu cei din online. Căci oricum datele mobile(ale mele terminate) te ajută să te conectezi…mai puțin la suflet, dar mai mult la ecranele lor.”
”Ah…prezența nu în catalogul acela mare, greu și subțirel, plin de autoritate, pe care îl știm cu toții, nu, domn ‘le, că ți-ai listat acasă zeci de foi , ai tastat cu mânuțele tale două de aur numele tuturor elevilor, toate încadrate într-un tabel pe zile, să îți poți nota în catalogul personal absențele. Într-un final începe ora. Când dă Domnu’…că doar nu o să stăm la infinit să ne logăm și să ne uităm unii la alții așa că , în funcție de tehnologie, decizi cum îți gestionezi timpul în beneficiul elevului”, spune aceasta pe contul de socializare.
Profesoara atrage de asemenea atenția asupra orelor mixte: online și fizic. ”Lucrezi în paralel cu cei din clasă și cei online, te asiguri non-stop că toată lumea aude și vede. Dacă vrei să le fie și lor mai ușor și accesibil urci pe drive și pe classroom lecțiile sau aduci stick-ul și le arăți lecția online. Ups….asta dacă ai proiector la clasă să vadă și cei din clasă. Dacă nu, asta este, îți mai ia jumătate de timp să scrii și la tablă….Ți-ai ales profesia după suflet și vrei să te asiguri că nu formezi roboți, le mai și explici copiilor termenii, noțiunile, mai ceri exemple, mai dezbateţi.”
Orele online sunt un haos din mărturisirile acestui cadru didactic. ”Când începi și explici mai auzi <<Doamna, nu am auzit!, Doamna, nu am fost atentă, puteți repeta?, Doamna, mie mi-a picat netul! >> Tu, cadrul didactic ce faci? Tragi adânc aer în piept, deși îți vine să arunci tehnologia pe geam, și cu mult calm și drag gestionezi în așa fel încât să fie toți în pas cu predarea, dar și interesați și conectați psihic și tehnologic la tine ”, mărturisește profesoara.
Evaluarea și notarea elevului este o adevărată provocare dacă elevul și profesorul nu se află față în față. ”Dacă vine vorba de testare normală, testele se dau în prezența fizică la clasă. În acest caz găsești o soluție ca cei din online să facă ceva, că doar nu poți preda în timp ce elevii din clasă se concentrează(au nevoie de liniște) și nici nu e normal jumătate din ei să fie cu materia în avans și jumătate nu….Aici găsim soluții calmăm, gestionăm clasa, explicăm cerințele din teste, expunem regulile, îi încurajăm și…la treabă! Unii mai emotivi încep să plângă de frica testelor, dar alții, dragii de ei care îți spun că << mă ceartă sau mă bate acasă dacă nu iau note mari >>, îți sfâșie inima!”
”Eu una le-am spus să mă sune părinții că o notă nu te face om mai bun, mai prost, mai deștept sau mai rău și în viață nu contează dacă știi ca un robot 100 de definiții, ci contează să le înțelegi, să știi să le aplici. Dar, ce aport am eu în viața lui cu doar o oră? Le tot repet că școala nu creează roboți, ci oameni care să își poată trăi viața în așa fel încât să fie mulțumiți și să schimbe lucrurile în bine. Din păcate ,pentru mulți dintre ei cuvintele mele sunt ceva de neînțeles….”
”Gestionezi și tragediile din clasă în ziua cu testul având cele două extreme: copilul pentru care școala în perioada asta este o joacă(își uită caietul, nu scrie la oră chiar dacă îi spui de 10 ori), nu intră pe classroom să își citească lecția postată, nu își face temele, nu se interesează la colegi s.am.d.) și cei care săracii vânează o notă mare, tocesc totul pentru că știu de acasă că <<asta te face om valoros>>. Între ei mă mai hrănesc cu cei care mă combat cu argumente la dezbaterile din oră, cei cărora le strălucesc ochii, cei care întreabă și vor să știe mai mult, cei pentru care <<de ce ?>> nu este doar o întrebare din manual, sfântul manual. La final de oră îți iei rămas bun de la ei, cu jumătate de energie stoarsă, dar nerăbdător să îi vezi pe următorii elevi.”
”Aștepți să vină colegul tău profesor, îi supraveghezi în pauză să nu se atingă, să meargă doar 2-3 la baie, să se dezinfecteze….Bineînțeles, tu nu ajungi la pauza de toaletă(nici nu mai știu ce e aia!). Dacă în drum spre următoarea clasă reușești să iei o gură de Sandwich, zici <<Bogdaproste, simți că e Raiul pe Pământ>>”, mai spune Anca. Puteți citi toată postarea aici.
Cadrele didactice depun o muncă titanică pentru elevi deoarece responsabilitățile lor nu se opresc nici acasă. Ei au de corectat lucrări, de făcut planificări, de postat lecțiile pe platforme, de corectat teme, etc. Trebuie să le mulțumiți deoarece fără ei nu ar exista nicio altă profesie. Dascălii adorm târziu și se trezesc devreme pentru voi.
ȘTIRI PENTRU COPII te ține la curent cu ultimele noutăți. Citiți site-ul nostru în fiecare zi pentru mai multe informații.
Bogdaproste: expresie folosită pentru a-ți exprima mulțumirea pentru ceva primit ”de pomană”
Sursă: Basarab Anca/Facebook
Sursă foto:adevărul.ro