Se spune că marți sunt trei ceasuri rele. Dar când e și data de 13 se spune că e rău de tot. De ce este ziua de marți 13 o zi cu ghinion? Se zice că ghinionul se ține lanț în această zi. Superstițiile arată că ziua de marți 13 a unei luni nu are doar trei „ceasuri rele”, ci 13!
Marți în tradiţia populară este considerată o zi nefastă. De obicei se evitau activităţi importante ca aratul, semănatul, construirea unei case sau a unei fântâni etc. Mai mult, în această zi nu se făceau nunţi, logodne şi nu se mergea în peţit. Asta pentru că în tradiţia populară ziua este patronată de două ciudate reprezentări mitice: Marţolea şi Marţiseara. Acestea aduc doar nenorociri, credeau românii din vechime.
Oare e justificată credința aceasta?
Marțolea arată astfel: „este o ființă necurată, în chipul unui țap lânos, dar cu cap și grai ca de om, pe cap cu coarne scurte și groase și la picioare, în loc de unghii, ca la toți țapii, cu copite ca la cai. Când cere însă trebuința, dându-se de trei ori peste cap, se preface orișicum voiește, căci el numai într-o singură noapte poate să se prefacă în nouă chipuri. De regulă însă se preface el într-un fecior voinic, frumos și fermecător sau sau într-o babă îmbrăcată în haine albe și lungi până la pământ”, se arată în studiul cercetătorului Simeon Florea Marian.
De ce este ziua de marți 13 o zi cu ghinion? Întâmplator (sau poate nu), mulţi criminali în serie au avut nume alcătuite din 13 litere: Jack The Ripper, Charles Manson, Jeffrey Dahmer, Theodore Bundy şi Albert de Salvo. Cumva și din acest motiv, cifra 13 a fost considerată una cu ghinion.
Semnificația numărului 13
Numărul 13 este socotit un număr al surprizelor și de aceea el conduce la superstiții. Numerologii spun că 13 este legat de cruce (1 + 3 = 4, numărul specific familiei și crucii). Iar crucea este legată de suferințe. Ne gândim aici că Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce și a îndurat chinuri groaznice, la finalul vieții lui pământești.
Crucea este desfacerea cubului în spațiul cu două dimensiuni, iar cubul, schematic, reprezint un spațiu închis, o închisoare.
Multe țări evită folosirea cifrei 13 la diferite numetorări, cum ar fi la case, străzi, apartamente, etaje etc, Ei înlocuiesc cifra 13 cu 12 bis.
Cui aduce noroc numărul 13 ?
Credințele populare spun însă că numărul 13 le este benefică celor din zodia Peştilor şi a Scorpionilor, în general celor care se află în semne de Apă. Şi celor din zodia Taurului, Capricornului şi Vărsătorului cifra 13 le aduce noroc.