Cum identificăm escrocheriile informatice în era digitală
Datorită evoluției foarte rapide pe care o are tehnologia în acest moment, mulți escroci s-au mutat în spațiul digital. Cu toții trebuie să știm cum să identificăm escrocheriile informatice în era digitală, pentru a nu cădea pradă răufăcătorilor.
Trăim într-o epocă care evoluează foarte rapid din punct de vedere tehnologic. Putem viziona orice film la apăsarea unui buton, putem comanda atât mâncare, cât și haine și multe alte diverse obiecte direct de pe telefonul mobil. Putem, de asemenea, transfera bani foarte ușor cu ajutorul aplicațiilor de online banking. Există atâtea beneficii la epoca tehnologică!
Totuși, nimic nu este perfect. Deși tehnologia ne face viața mult mai ușoară, există și riscuri în a avea absolut toate datele tale, atât personale cât și bancare, pe internet. De aceea, escrocii sau mutat în spațiul online unde, datorită cantității imense de date și de posibile victime, au mai multe șanse ca niciodată să dea lovitura.
Ce modalități folosesc escrocii digitali?
Probabil vă întrebați acum ce modalități folosesc escrocii din România pentru a îi păcăli pe oameni. Ei bine, în România criminalitatea informatică se manifestă sub forma criminalității mărunte, orientată spre obținerea de bani. De asemenea, există și sub forma grupărilor organizate care dau impresia că funcționează după un model de business legal. Aceștia oferă oferte foarte avantajoase la produse costisitoare pe care le promovează, în principal, pe site-urile de social media, dar și pe site-uri false și prin campanii de mail. Cumpărătorul are impresia că a găsit o ofertă de nerefuzat, transferă banii în conturile escrocilor și nu mai aud nimica de produsul comandat. Îngrijorător este, însă, că doar o parte dintre faptele penale comise de acești escroci ajung să fie reclamate și aduse la cunoștința Poliției.
Site-urile de produse false nu sunt singurul pericol de pe internet. Mai există pericolul programelor de tip malware care profită de lipsa unui sistem antivirus în calculator sau telefon și care îți pot accesa toate datele din dispozitiv. Vestea bună este că aceste programe nu pot apărea în dispozitivul tău pur și simplu. Ele trebuie descărcate cu acordul tău. Cât timp nu descarci aplicații dubioase de pe site-uri pe care nu le cunoști, cel mai probabil, nu o să fii niciodată afectat de această problemă.
Cum putem naviga pe internet în siguranță
Pentru a te asigura că folosești internetul în siguranță asigură-te că folosești doar site-uri de încredere. Nu cumpăra nimic de pe site-uri despre care nu ai auzit nimic, chiar dacă oferta pare una foarte avantajoasă. De asemenea, nu descărca programe sau fișiere de pe site-uri neautorizate. Există riscul ca acestea să fie viruși și să îți pui în pericol toate datele. Nu merită să riști ca datele tale să ajungă în mâinile unor criminali. Acel lucru pe care ți-l dorești foarte mult poate aștepta.
Pentru mai multe articole interesante vizitați site-ul ȘTIRI PENTRU COPII.