Ce și de ce citesc copiii – Interviu exclusiv cu Oana Doboși și Raluca Selejan, PARTEA a II-a
Ce și de ce citesc copiii – Interviu exclusiv cu Oana Doboși și Raluca Selejan. Marko Miloicov are nouă ani, este elev în clasa a III-a la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara și a vrut să afle care e treaba cu cele două bufnițe. Mai ales că și el face parte, la școală, din clasa bufnițelor. Oana și Raluca au împreună o minunată librărie în centrul Timișoarei care se numește „La Două Bufnițe”. Vă invităm să urmăriți a doua parte a interviului realizat de micului nostru jurnalist Marko, pe YouTube. Dacă nu ați văzut încă prima parte, o puteți vedea aici.
Marko Miloicov: Se cumpără cărțile pentru copii?
Oana Doboși: Da, cum ziceam, se cumpără. Și vin copii, și copiii citesc, și colega noastră Livia știe foarte bine cât de mult se cumpără cărțile pentru copii. Ea contribuie foarte mult la partea asta. Pentru că ea știe. Îți zicem un secret ca să vezi că și Livia e o bufniță. Dacă o suni noaptea pe Livia și o întrebi unde e cartea X, ea din somn știe să îți spună unde este cartea X.
Raluca Selejan: „Intri în camera de copii, al treilea raft la stânga, trebuie să fie pe a doua etajeră, undeva între cartea aia și cartea aia. Ai găsit-o?”. Așa face când nu găsim o carte și o sunăm.
Oana Doboși: Îți dai tu seama? Uite câte cărți sunt aici. Tu crezi că ai putea să faci asta?
Marko Miloicov: Dacă exersez foarte, foarte, foarte mult, poate aș reuși.
Pasiune, știință și o memorie bună
Oana Doboși: Corect. Și oare ce înseamnă să exersezi foarte, foarte, foarte mult așa ceva?
Raluca Selejan: Să fii pasionat. Așa-i? Că dacă nu ești pasionat nu poți să lucrezi foarte mult în ceva ca să te concentrezi, nu?
Marko Miloicov: Da.
Raluca Selejan: Ce mai trebuie? Ce mai înseamnă acest exersat dincolo de pasiune? Știință.
Oana Doboși: Și o memorie foarte bună.
Marko Miloicov: Daaaa.
Raluca Selejan: Așa că orice o să vrei să te faci când o să fii mare, îți dai seama că trebuie să ne spui și tu că acuma nu mai putem de curiozitate, trebuie să fi pasionat de ceea ce faci, să știi foarte bine domeniul și să ții minte tot.
Pete Motanul, cel mai vesel motan
Marko Miloicov: Ce citesc copiii?
Raluca Selejan: Aici părerile sunt puțin împărțite, dacă stăm să ne gândim. În general, copiii care nu știu încă să citească sunt copiii cărora le citesc părinții, pentru că n-au învățat încă să citească. Și acolo merg cărticelele ilustrate, cu ilustrații mari, mari, mari și frumoase și atractive. Și text puțin pentru că atunci când le citești copiilor și ei văd ilustrația respectivă, își dezvoltă și imaginația. Și merg cărțile ușor amuzante din care învață ceva. Cum să se comporte, cum să reacționeze în diverse situații.
De exemplu, din cărțile care au mers foarte bine la copilașii aceștia care nu știu să citească este seria de cărți cu Pete Motanul. Pete Motanul e un motan care pățește tot felul de chestii. Dar ideea este că orice ar păți, el e vesel și merge mai departe. Adică nu se dă cu fundul de pământ și nu începe să plângă, nu se supără. Zice „gata, merg mai departe pentru că totul e minunat”.
Oana Doboși: Eu de aia eu aștept cartea cu Pete Motanul care și plânge o dată. Hai să fim serioși…
Raluca Selejan: Să știi că este cartea cu Pete Motanul care este ușor deprimat.
Oana Doboși: Ee, există? N-a fost tradusă încă la noi.
Raluca Selejan: Ba da. E Pete Motanul și ochelarii magici.
Oana Doboși: Aa, da, gata știu. Mi-am adus aminte. Așa este.
Bufnițele citesc povești și fac ateliere
Marko Miloicov: Cum îi atrageți pe copii în librărie?
Raluca Selejan: Povestind despre cărți. Citindu-le povești. De când am deschis librăria, în fiecare duminică, din decembrie 2016, de acum patru ani, le citim povești copiilor. Înainte de starea de urgență și de această pandemie citeam în librărie și erau duminici în care veneau câte 20 de copii, duminici în care veneau 10 copii sau cinci copii. Sau vara, când erau plecați în vacanță, am pățit să vină și un copil. Și n-a contat. Noi în fiecare duminică am citit povești copiilor. Să asculte povești. Ăsta e primul lucru pe care-l facem. Uite, de când a început pandemia și starea de urgență și nu ne mai putem întâlni în librărie să citim povești, le-am mutat online, pe pagina de Facebook a librăriei. N-am renunțat la ele.
Oana Doboși: Și tot colega noastră Livia făcea ateliere cu copii, aici, sâmbăta. Se numeau „Să poveșterim cu Livia”. Adică povestea și meșterea ceva din carte, dintr-o carte. Și nu doar că povestea și meșterea, pregătea niște gustări minunate și delicioase.
Raluca Selejan: Și de cele mai multe ori, gustările aveau legătură cu povestea. Dacă era o poveste cu broască, ea făcea gustările în formă de broască. Totul era o poveste la atelierul acela. Am mai făcut ateliere de lucru cu copiii pornind de la romane, puțin diferite de ce a făcut Livia, pentru copiii mai mari. Pentru copiii de vârsta ta, de exemplu. Sau mai mari decât tine. Veneau cu clasa și atunci le pregăteam lectură dintr-un roman, le pregăteam o parte, câteva pagini. După care, pornind de la pagina aia făceam tot așa, ateliere. O grămadă de lucruri. Practic, dacă nu m-am făcut învățătoare și dacă nu m-am făcut profesoară, mă joc de-a învățătoarea și de-a profesoara aici la librărie, cu copiii.
Bufnițele mai fac și tabere pentru copii
Oana Doboș: Și am mai făcut și tabere urbane.
Raluca Selejan: Două tipuri de tabere. Tabără de o săptămână la librărie. Bine, nu s-a dormit în librărie. Dar veneau copiii în fiecare zi de luni până vineri și învățau istoria orașului Timișoara. Istoria cartierului Cetate. Pentru că noi acum în centru, în zona asta, ne aflăm în vechiul cartier Cetate. Și atunci pornind de la istoria cartierului Cetate și de la istoria clădirilor și a monumentelor pe care le vezi aici, în fiecare zi construiam câte o poveste. Învățam despre Statuia Ciumei, de exemplu. Și pornind de la Statuia Ciumei, când vorbeam despre perioada respectivă, literatură din perioada respectivă, cum vorbeau oamenii atunci, cum se purtau, ce citeau, ce mâncau. Și astea erau taberele în care ideea era să învățăm împreună cu copiii și să le spunem despre istoria orașului. Și să știe când se plimbă pe stradă să le spună și părinților și prietenilor despre orașul lor.
Tabăra de știință
Și al doilea tip de tabără pe care l-am făcut anul trecut a fost Tabără de știință. Te rog să mă crezi că sunt aproape varză la știință. Adică n-am fost o bună chimistă și n-am fost o bună fiziciană. Dar, prin cărțile pe care le avem în librărie de știință pentru copii, am reușit să îmi pun la punct niște lucruri pe care nu le-am înțeles în școală.
Oana Doboși: Iată ce simplu era.
Raluca Selejan: Da, trebuia să citesc cărți pentru copii și aș fi înțeles. Și tabăra de știință era pentru copii mai mari decât tine, care terminau clasa a V-a și a VI-a, să-i apropiem de fizică și de chimie prin poveștile unor fizicieni și a unor chimiști. Sau prin poveștile materialelor. De exemplu, cum a apărut sticla și care este istoria sticlei. Foarte interesant. Și așa i-am apropiat pe copii de cărți.
Și foarte important, când vin copiii la librărie, că vin organizat sau nu, că vin în tabără sau în vizită sau că vin pur și simplu să se uite la cărți, tot timpul le spunem „uitați-vă la cărți”, că pot să ia în mână orice carte de aici, nu contează că nu mai știu de unde au luat-o. Ideea e să o ia în mână, să o răsfoiască, să vadă dacă le place. Și să stea puțin să citească din ea.
Sfaturi pentru părinți
Marko Miloicov: Ce sfat ați da părinților ca să despartă copiii de tablete și telefoane și să îi convingă să citească?
Raluca Selejan: Nu cred că ar trebui despărțiți total de tablete și de telefoane. Pentru că și noi stăm pe tablete și pe telefoane și pe laptopuri. În primul rând, asta cu obiceiul lecturii. Copilul trebuie să te vadă că citești. Pleacă de acasă. Trebuie să îi spui povești, trebuie să îi citești și trebuie să te vadă pe tine că citești.
Oana Doboși: Și dacă îi citești de mic, trebuie de mic, de când sunt bebeluși. Noi avem prietene foarte bune care au acuma niște bebeluși foarte frumoși și noi le ducem cărți. De când se nasc. Îi lași să le citești și după îi lași să se joace cu cărțile. Uite că noi acolo avem cărți de la zero la doi ani. Deci avem și pentru bebeluși.
Raluca Selejan: Sunt cărticele speciale pentru bebeluși care când îl pui în vană așa cu colacul ăla în care stă bebele, să îi dai în mână carte. Ca un colac și cartea aia.
Marko Miloicov: Aa, da. Are și fratele meu.
Oana Doboși: Vezi? Astea dacă de mic faci așa, este ca mersul pe bicicletă. Uite că eu am descoperit chiar weekend-ul trecut. Am învățat să merg pe bicicletă când eram cred că de vârsta ta și până în clasa a VIII-a am mers pe bicicletă. Iar până weekend-ul trecut, din clasa a VIII-a, eu nu m-am mai suit pe bicicletă. Îți dai seama după câți ani? Și m-am suit pe bicicletă și am știut să merg. Așa e cu obișnuința asta de lectură.
Citiți-le copiilor!
Raluca Selejan: Și atunci sfatul ar fi să le citească copiilor, să citească și ei să îi vadă copiii că citesc.
Oana Doboși: Și să îi ducă în librării, în biblioteci.
Raluca Selejan: Daa. Și să găsească un echilibru între timpul petrecut pe tabletă și citit. Adică nu trebuie să spui „toată ziua stai pe tabletă”. Spui „ a, ai stat pe tabletă. Hai să facem o pauză de un sfert de oră în care să citim”. Și atunci exact cum stăm și noi oamenii mari și pe telefon și pe laptop și pe tabletă și și citim, la fel poate să facă și un copil. Să le îmbine pe toate.
Marko Miloicov: Da. Acum în perioada asta am stat eu mai mult decât stau de obicei. Școala online, lecturile le citeam online. De exemplu am avut Vrăjitorul din Oz. Doamne, deci jumătate de oră am stat să mi-l scoată la imprimantă. Și am zis gata, le citesc de pe laptop, telefon.
Raluca Selejan: Și îți e mai simplu să le citești de pe laptop și de pe telefon? Îți place?
Marko Miloicov: Da.
Raluca Selejan: Uite eu nu pot să citesc de exemplu. Dacă e ceva ce nu se găsește în librărie sau ceva publicat în 1900 toamna și nu se poate și nu se poate, atunci trebuie să printez (imprim) eu. Nu pot să citesc. Wai, ce mă enervez.
Oana Doboși: Asta înseamnă că noi suntem o generație mai bătrână. De aia.
Raluca Selejan: Și nu ai obosit de la atâta ecran?
Marko Miloicov: Păi uneori da, uneori nu. Cel mai mult m-a obosit să stau pe scaun. Ba mă uit la laptop, când eram cu școala online ba scriam, ba dădeam pagina, ba aia, ba aia.
Raluca Selejan: Da, tare ciudată situația asta.
Și bufnițele au probleme tehnice
Marko Miloicov: Ba nu îți mergea microfonul, ba nu îți mergea camera.
Raluca Selejan: Ioii, problemele tehnice.
Oana Doboși: Da, Raluca știe foarte bine asta. Ba eram cu ecranul întors și se uita lumea la noi așa. Am pățit tot felul și noi. Peripeții din astea digitale.
Marko Miloicov: Dar acum cu toată chestia asta online am început să mă pricep mult mai bine la laptop.
Raluca Selejan: Da, și ăsta desigur că e un avantaj. Și eu am devenit mult mai bună la astea tehnice, de transmisie live, de editat video-uri. Ceea ce nu prea știam, acum știu să fac mai bine. Sunt și avantaje, normal. Asta cu cititul de pe tabletă nu, nu. Mi se pare mult mai fain să faci așa (să ai cartea în mână). Și știi de ce? Pentru că eu când mai citesc dacă îmi place ceva foarte mult, cu un creion pac fac un semn. Sau dacă îmi aduc aminte ceva mai scriu, pun o steluță și scriu unde am loc „asta îmi aduce aminte de nu știu ce”, „personajul ăsta l-am mai întâlnit nu știu unde”. Și atunci mai îndoi.
Oana Doboși: Aia am vrut să zic. Eu mai îndoi colțurile paginii. Am multe cărți cu colțurile îndoite.
Raluca Selejan: Și atunci să ști că după mult timp când îmi aduc aminte de o imagine zic „oai, am citit asta în cartea aia”. Mă duc și fac așa cu ea și zic „uite-o, aici e”. Pentru că e însemnată. Ăsta e unul din avantajele când citești așa.
O întrebare grea
Marko Miloicov: Până acum întrebările au fost ușoare. Acum una grea. Dacă ați putea să vă transformați într-un personaj dintr-o carte pentru copii care ar fi acela și de ce?
Raluca Selejan: La mine e simplu. Pff, nu. Pot să aleg două? Rândunelu din Prințul Fericit, dar nu o să îți spun cine e Rândunelu pentru că atunci când o să citești o să înțelegi ce-i cu Rândunelu. Și al doilea, domnișoara Bubble. Uite. Și când a apărut cartea asta eram și eu așa roșcată. Și de Halloween m-am și îmbrăcat ca și ea. Stai să îți arăt cum era îmbrăcată. Și aveam și pălărioară din asta pe cap și e foarte faină Domnișoara Bubble. Și e înțeleasă greșit, și uite ce mașină are. E un fel de inventatoare. Foarte șmecheră.
Oana Doboși: Eu mă gândeam că în Matilda m-aș transforma. Cum ar fi să fac așa (o mișcare cu degetul) și să zboare cărțile. Sau știi de ce? Să pot să fac calcule. Eu fac și multe calcule aici la librărie. Și dacă le-aș face așa dintr-un foc ar fi perfect. Acum simt nevoia să fiu câteodată Matilda. Probabil peste o săptămână dacă mi-ai pune întrebarea asta cred că aș alege alt personaj. Sigur.
Raluca Selejan: Uite-o pe Domnișoara Bubble. Ăsta e ochiul ei. Și are și o pisică mecanică. Uite, se vede aici puțin, dar nu îți dai seama. Uite-o.
Bufnițele citesc cărți
Marko Miloicov: Vin și bufnițe la librăria voastră?
Raluca Selejan: Păi da, uite tu ești una dintre bufnițe. Deci vin și bufnițe.
Oana Doboși: Vin, uite numai acolo pe etajeră. Vezi câte bufnițe sunt? Astea noaptea citesc cărțile din librărie.
Raluca Selejan: Pe care nu am apucat noi să le citim. Și atunci când venim la librărie, când deschidem, că suntem numai noi, nu avem public primele minute, și atunci ne șușotesc toate. „Vezi că în cartea aia e vorba despre aia, tralala, tralala”.
Oana Doboși: Mai ales când vin noutățile.
Mesaj pentru cititorii noștri
Marko Miloicov: Puteți vă rog să transmiteți un mesaj către cititorii ȘTIRI PENTRU COPII?
Raluca Selejan: Da sigur că da. Așteptăm toți cititorii ȘTIRI PENTRU COPII să devină și ei niște bufnițe. Adică niște mari cititori. Și să citească, chiar dacă am zis mai devreme că nu citesc în format electronic, nu contează. Să citiți pe ce vă place și pe ce vă pică bine și să citiți, să citiți pentru că e magic.
Oana Doboși: Și să zic și eu un mesaj? Separat de al ei?
Raluca Selejan: Dacă vrei. Că sigur am omis ceva. De obicei ne completăm.
Oana Doboși: Dragi cititori ȘTIRI PENTRU COPII, citiți în continuare ȘTIRI PENTRU COPII.
Raluca Selejan: Uite vezi? Uitasem ceva.
Oana Doboși: Pentru că nu doar că veți afla cele mai interesante știri, dar veți afla și cele mai bune recomandări de cărți de la librăria La Două Bufnițe. Iată. Și să nu uitați să citiți și când veți fi mari, și foarte mari, și când veți fi chiar bătrâni.
Raluca Selejan: Și să vorbiți despre cărți.
Marko Miloicov: Vă mulțumim că ați fost alături de noi, pe data viitoare.
Recomandările lui Marko
Raluca Selejan: Și noi îți mulțumim foarte mult, dar nu uita să ne faci și tu măcar o recomandare de lectură înainte să ne luăm la revedere. Ce să citim? Ceva ce ți-a plăcut ție foarte mult.
Marko Miloicov: Păi mie îmi place Jurnalul Unui Puști.
Raluca Selejan: Ok, l-am citit. Altceva?
Marko Miloicov: Dacă mă gândesc bine, Pinocchio.
Raluca Selejan: Aa, și pe ăla l-am citit, îți dai seama. Dar nu-i nimic. Sunt perfecte că ne-ai dat două deja.
Oana Doboși: Și uite o să îți arătăm o carte scrisă de autorul care a scris Pinocchio. Se numește Pipi maimuțica roz.
Raluca Selejan: E cu o maimuțică năzdrăvană. Mulțumim foarte mult.
Oana Doboși: Mulțumim pentru interviu și pentru recomandare.
Marko Miloicov: Mulțumesc la fel. Pe curând.
Acest interviu este publicat în cadrul campaniei “Micii jurnaliști, în dialog cu marii oameni de cultură din Timiș, pe www.ştiripentrucopii.com” – acțiune cofinanțată de Consiliul Județean Timiș.