IN TREND. Cum ne echipăm corespunzător pentru sport
În această perioadă, datorită vremii frumoase și a timpului liber, toată lumea face sport. Știați că nu putem purta orice atunci când vrem să facem activități fizice? Noi vă spunem cum ne echipăm corespunzător pentru sport.
Suntem in mijlocul verii. Vremea este frumoasă și avem mai mult timp liber. Pare timpul perfect să ne apucăm de sală sau de alergat. Cum ne echipăm corespunzător pentru sport?
Chiar dacă ni se pare că o pereche de adidasi, niște pantaloni de trening și un tricou normal sunt îndeajuns încât să facem sport, realitatea este una diferită. Pentru a evita accidentările și a putea face sport într-un mod corect avem nevoie de echipament corespunzător.
Echipamentul potrivit face diferența
Încălțămintea
Începem cu încălțămintea. Suprafața pe care alergăm influențează mult tipul de pantof pe care trebuie să îl folosim. Să zicem, însă, că noi vrem să alergăm pe asfalt, cea mai populară suprafață pe care oamenii ies la jogging. Greutatea adidasului trebuie să fie redusă pentru a nu ne îngreuna alergatul. Talpa trebuie să fie fină, flexibilă și cu aderență bună. Dacă talpa nu are aderență bună riscăm să alunecăm și să ne accidentăm.
În caz că dorim să mergem la sală, cam orice pereche de adidasi este bună. Este foarte important să fie ușori și comozi, iar talpa să fie flexibilă. De asemenea, atunci când mergem la sală este important să nu purtăm pantofii cu care am umblat pe stradă. Este neigienic să vii cu pantofi murdari.
Șosetele
Șosetele sunt aproape la fel de importante pentru alergat ca și pantofii. În caz că porți perechea nepotrivită de șosete riști să ai o sesiune de alergare plină cu răni și bășici. Recomandarea noastră sunt șosetele de compresie. Fiind făcute din straturi, reduc frecarea pe picior și absorb umiditatea. Sunt așa de bune încât unele șosete de compresie costă mai mult decât o pereche de adidasi.
Pentru sală, șosetele recomandate sunt o pereche scurtă de șosete albe. Acestea nu trebuie să fie nici prea strânse, ca să nu îngreuneze circulația, și nici prea largi. Materialul cel mai potrivit este bumbacul
Îmbrăcămintea
Îmbrăcămintea constituie majoritatea echipamentului tău de sală. Deși la alergat nu ai nevoie neapărat de echipament special la început, dacă chiar te decizi să îți cumperi nu o să îți regreți decizia. Îmbrăcămintea speciala pentru alergat este făcută din materiale care permit corpului să respire și să nu rețină transpirația (așa cum o face bumbacul de exemplu). De asemenea, în caz că te prinde ploaia, o să te usuci mult mai rapid.
La sală, băieții poartă de obicei pantaloni scurți iar fetele colanți. Recomandarea noastră este să purtați pantaloni care acoperă toată pielea. O variantă pentru bărbați ar fi colanții masculini, care permit pielii să fie aerisite, cu o pereche de pantaloni scurți peste. Bluzele sunt asemănătoare cu cele folosite la alergat. Ideea este să nu rețină transpirația și să permită pielii să respire.
Sfaturi pentru începători
Avem câteva sfaturi pentru cei care se decid pentru prima dată să meargă la sală. Este foarte important să aveți un prosop cu voi. Acesta trebuie să aibă dimensiuni medii și îl veți folosi ca să vă ștergeți de transpirație și ca să îl puneți pe spătarele aparatelor. Făcând asta, cei care vor folosi aparatele după voi nu se vor îmbiba cu transpirația voastră.
Hidratarea este și ea foarte importantă. Pentru o sesiune de sport aveți nevoie de minim 500 ml de apă la temperatura camerei. În caz că nu doriți să vă ștergeți cu același prosop pe care îl folosiți ca să îl puneți pe aparate, noi vă recomandăm brățările din material care absorb transpirația. Dacă v-ați uitat vreodată la un meci de tenis profesionist le-ați văzut cu siguranță. În caz că aveți părul lung, vă recomandăm să îl prindeți în coadă ca fețele voastre să rămână aerisite.