Cea mai mare fortificație de Epoca Bronzului din lume va avea punct muzeal
Muzeul Național al Banatului va deschide un punct muzeal pentru cea mai mare fortificație de Epoca Bronzului din lume. Muzeul va fi deschis chiar la Cornești (Timiș), localitate unde se află și situl arheologic.
Situl arheologic de la Corneşti, localitate aflată la doar 18 km distanţă de Timişoara, scrie o nouă pagină în istoria Banatului. Locul ascunde cea mai mare fortificaţie din Epoca Bronzului din lume cunoscută până acum. Ba chiar ultimele vestigii descoperite de arheologi dovedesc că zona a fost locuită cu mult înainte.
De aceea, cu ajutorul unor specialiști din Berlin, dar și de la alte muzee de istorie din România, pentru săpăturile din zonă se folosesc tehnologii de ultimă generaţie. Printre ele, scanarea cu laserul sau scanarea geomagnetică. Metodele le indică arheologilor cu precizie locurile în care se află vestigiile.
De altfel, Consiliul Județean Timiș (CJT) a alocat în ultimii ani peste 1 milion de lei. Banii au fost folosiți pentru achiziția de echipamente de cercetare arheologică.
Fortificația se întinde pe o suprafață de peste 1.700 de hectare și este formată din patru inele concentrice. Sunt de fapt zidurile fortificației, ridicate cu ajutorul unor piloni din lemn. Construcția se află în apropierea Mureșului și a Munților Banatului. Asta îi ajuta pe locuitori să stabilească mai uşor relațiile comerciale pentru a obţine provizii. Echipa care cercetează acum locul a început în anii trecuți demersurile ca situl de la Corneşti să intre în patrimoniul UNESCO.
Primăria Orțișoara a alocat un teren pentru construcția unui muzeu
Dar lucrurile avansează și pe alte planuri. Primăria Orțișoara a alocat un teren de 4.000 mp sitului arheologic de la Cornești pentru a putea fi realizat un punct muzeal. CJT va investi, de asemenea, bani pentru a putea fi realizată această lucrare.
Lucrările la situl arheologic din Cornești au început în anul 2007 și sunt făcute cu ajutorul unei echipe de arheologi din Berlin.
Acum patru ani CJT a început să investească bani pentru ca săpăturile să poate continua. Până în acest an au fost investiți peste 500.000 de lei.