O echipă de opt elevi de clasa a XI-a de la Colegiul Andrei Saguna din Brasov a câştigat locul I la un concurs organizat de NASA (Agenţia Spaţială Americană) cu un proiect de oraş spaţial. Proiectul este intitulat “Renaissance II” şi reprezinta viziunea lor despre renaşterea evoluţiei umane în spaţiu. Echipa este formată din Ioana Beclin, Bianca Iftimie, Victoria Ciociu, Bianca Gridean, Codrin Popa, Andrei Plamadeala, Alexandra Rafoi si Roberta Tripea din clasele a XI-a E si a XI-a B ale Colegiului.
Un alt elev din clasa a VI-a, concurent la categoria de elevi de clasa a VII-a, a ocupat locul al II-lea în cadrul aceluiaşi concurs.
Elevii braşoveni de la Colegiul Naţional “Andrei Saguna” au concurat cu alte 800 de echipe din intreaga lume la concursul organizat de NASA. Ei sunt invitaţi să participe la Conferinţa Internaţională pentru Dezvoltare Aerospaţială, care va avea loc între 14 si 18 mai în Los Angeles, California, pentru a-şi primi premiile de la reprezentanţii NASA. Pentru aceasta, elevii braşoveni au nevoie de circa 30.000 de euro, iar în prezent se străduiesc să obţină fonduri prin sponsorizări, autorităţi locale şi chiar fondurile proprii ale părinţilor.