Suzana Fântânariu este unul din marii plasticieni ai României, premiați de Uniunea Artiștilor Plastici. Cunoscută ca grafician, aceasta a abordat și alte tehnici de-a lungul carierei sale generoase, care adună peste 300 de expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate, și prezențe în colecțiile unor mari iubitori de artă din țară și din străinătate.
Este, la 73 de ani, printre altele, Doctor Honoris Causa al Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, a fost cadru didactic al Facultății de Arte și Design al Universității de Vest din Timișoara. Activitatea artistică i-a adus, începând cu anul 1976, numeroase premii naționale și internaționale.
Suzana Fântânariu a oferit un interviu echipei ŞTIRI PENTRU COPII prin vocea a două eleve din clasele primare care au avut astfel ocazia să descopere două lumi noi. Pe de o parte şi-au luat foarte în serios munca de reporteri, iar pe de altă parte au luat contact cu un mare creator de frumos, experiență care, așa cum ne-au mărturisit ulterior, le va rămâne vie toată viața. Vă invităm să urmăriți o discuție despre arte vizuale – Interviu cu Suzana Fântânariu.
Mara Pavelescu și Mara Bajka sunt două eleve în vârstă de nouă ani și cele mai bune prietene. Prima învață la Liceul de artă „Ion Vidu”, iar prietena ei la Liceul teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara. Ele sunt prietene nedespărțite, din acest motiv au pregătit împreună întrebările pentru acest interviu, pe care l-au realizat împreună. Marea lor dorință a fost să afle ce înseamnă artist vizual și cum este să ai propria ta expoziție. Cu emoții au pășit în atelierul Suzanei Fântănariu unde au descoperit foarte multe lucruri noi pe care, prin acest interviu, le transmit mai departe, celorlalți copii cititori. Dacă sunteți curioși să aflați cum a decurs interviul veți afla în cele ce urmează, dar și pe canalul YouTube ȘTIRI PENTRU COPII.
Mara Pavelescu: Ce înseamnă să fii artist vizual?
Suzana Fântânariu: E un domeniu care face referinţă la zona picturii, sculpturii, a artelor decorative, ține deopotrivă de scenografie, design. Deci, e vorba de o multitudine de departamente artistice. Noi le numim secţii. Artistul vizual sau artistul plastic este specializat de-a lungul vieţii pe una sau mai multe secţii. Artistul vizual se adresează imagisticii. Tot ce se vede în jurul nostru înseamnă imagine.
Mara Bajka: Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru artă?
Suzana Fântânariu: Arta te descoperă pe tine, dacă este foarte aproape de tine. Spre exemplu, în perioada copilăriei, dacă arta îţi dă ţârcoale, (te) vei descoperi. Arta este un pact biologic, de destin şi un pact al talentului care nu apare la toată lumea, ci doar la anumite persoane. Legătura între ceea ce vei fi şi ceea ce eşti este condiţionată de acest talent pentru arte plastice, pentru muzică, pentru dans, etc. Eu sunt din domeniul artelor vizuale.
Mara Pavelescu: Cât timp vă ia să concepeți o lucrare?
Suzana Fântânariu: Depinde de lucrare. Marin Sorescu mă întreba mereu despre xilogravuri şi în cât timp le fac. Eu am spus că o lună de zile îmi ia pentru „săpat”, fără a ţine cont de meditaţie, de visare şi de conceperea compoziţiei respective. Munca în domeniul gravurii este extrem de migăloasă şi de lungă durată. Eu nu sunt sculptor, dar am practicat xilogravura şi ştiu că îţi ia mult. Poate dura o lună sau două – trei săptămâni. Desenul – schiţă este mereu mai rapid decât celelalte şi nu îţi ia așa mult timp.
Mara Bajka: Cum eraţi în copilărie?
Suzana Fântânariu: Din fericire pasiunea pentru artă a început chiar înainte de a merge la şcoală. Eram un copil care desena toată ziua şi aproape uita să mănânce datorită acestei pasiuni.
Mara Pavelescu: La câți ani ați început să desenați?
Suzana Fântânariu: Am început să desenez pe la patru – cinci ani, oricum înainte de a merge la şcoală. Am încercat să compar şi să văd care sunt evoluțiile şi la colegii mei. Am vrut să văd când s-a declanşat pasiunea asta care te leagă pe viaţă. Din asta mi-am dat seama că etapele sunt diferite, iar eu am început cam devreme. La 4 – 6 ani era pasiune, nu aşa sporadic. Ţin minte că nu mă mai jucam şi nu ştiam de alte lucruri din jur. Toată ziua desenam.
Mara Bajka: Ce vă plăcea să colorati și cu ce?
Suzana Fântânariu: Mie îmi place culoarea. Regret că nu m-am specializat strict pe pictură, pe pictură murală (n.r. de mari dimensiuni, pe pereți). Eu am absolvit Secţia de grafică a facultărții de arte,care presupune mai puţină culoare sau culoare interferată de tehnici ale graficii. În gravură sau în grafica de şevalet culoarea e mai estompată.
În concluzie, nu e atât de vie ca în pictură. Pot spune de asemenea că nu mi-a lipsit niciodată culoarea, dar a fost mereu una stinsă, subtilă, mai mult nuanţe ce se potrivesc la tehnici grafice. Eu am lucrat cu alb-negru foarte mulţi ani, dar simbolic folosesc roşu sau albastru. Nu pot fără culoare.
Mara Pavelescu: Vă mai amintiți cum era ora de desen la școală?
Suzana Fântânariu: Eu am făcut şcoala elementară în satul unde m-am născut, în Baia de Suceava. Acolo nu prea existau profesori de specialitate pe vremea aceea, mai ales în mediul rural. La sat erau profesori care se axau mai mult pe disciplinele teoretice. Ora de desen era cumva o anexă, o problemă mare în educaţie. Sper că în prezent este mai bine, iar disciplina aceasta este mai importantă.
Am auzit că s-au făcut mari progrese. Eu am învăţat totul singură şi eram un fel de vedetă a satului. Poate că fără coordonator mi-am dezvoltat mai bine personalitatea şi libertatea de alege. A fost bine şi aşa.
Mara Bajka: Cum este să lucrați cu copiii?
Suzana Fântânariu: Mie îmi place să lucrez cu copiii la nebunie. Am lucrat în învăţământ toată viaţa. Am fost studentă apoi la Institutul de Arte Plastice din Cluj. Ca profesor am fost repartizată la Liceul de Arte Plastice din Craiova unde am lucrat cu elevi de liceu, dar pentru completarea catedrei am avut ore şi la gimnaziu unde mi-a plăcut enorm. Încă am în minte fascinaţia, sinceritatea şi ataşamentul lor faţă de profesor. Cei mai mici te tratau cu atâta dragoste, mai ales dacă ştiau că eşti artist plastic. Ei doreau să îmi arate că şi ei se pot face pictori.
Mara Pavelescu: La ce vârstă aţi avut prima expoziţie?
Suzana Fântânariu: Greu de estimat. Eu am făcut liceul de artă din Iaşi, care era extrem de important. Noi nu făceam expoziţii personale ca elevi, deşi toţi aveam multe lucrări. În anii ’60 – ’65 nu era vocația asta pentru a detașa pe cei care erau mai talentați. Noi nu eram încurajați să facem expoziții personale. Eu la liceul de artă în Iași am stat la internat. Acolo eram condiționată de ce organizau profesorii mei. Deși eram o elevă foarte bună și președinte de cenaclu artistic acolo.
Prima expoziție personală a fost ca studentă, la Casa Studenților din Cluj. În copilărie am deschis ochii foarte devreme, dar afirmarea mea a venit mult mai târziu cu expoziții personale.
Mara Bajka: Ce sfaturi le dați copiilor care doresc să fie artiști?
Suzana Fântânariu: În primul rând, dacă există și harul înnăscut acesta trebuie cultivat pentru a nu fi pierdut. Talentul este ceva extrem de fragil, extrem de special. El nu zace așa în sine. Trebuie să fiarbă și să se dezvolte. Eu mereu am avut inițiativa în fața părinților, dacă găseam elevi talentați, și sugeram să îi orienteze spre licee de specialitate. Am vrut să mă asigur că vor fi în mediul artelor și că vor fi dirijați de profesori de specialitate, iar șansele lor de a deveni artiști să crească.
Familia nu este suficientă pentru a orienta artiștii talentați, trebuie un pluton pentru a face treabă bună, să spunem așa. Există copii talentați care s-au pierdut în timp și este dureros pentru mine ca profesor să știu asta. Mediul și școala de specialitate ajută copiii să devină artiști, dar dacă voi ca viitori artiști nu munciți pe rupte și cu pasiune nu merge să rupi inelul. E multă muncă!
Mara Pavelescu: Dar părinților ce sfaturi le dați? Ce ar trebui să facă un părinte pentru a deschide ochii și inima copilului către artă?
Suzana Fântânariu: Eu cred că părinții, cu dragostea lor față de copii, ajută. Ei în general îi susțin, dar am văzut cazuri în care părinții s-au opus orientării către artă. Această meserie nu este văzută sigură pentru existența viitoare. Cei care au orientat copiii talentați în arte spre alte meserii nu aveau rea intenție. Asta nu înseamnă că părinți respectivi nu iubesc arta. Pe ei îi îngrijorează doar soarta și cum vor trăi copiii lor mai departe.
Arta nu are cum să îți garanteze existența neapărat. Contează mult dacă tu ca artist iei premii și ești apreciat des, deoarece așa îți poți asigura și viața din punct de vedere material. Poți să te descurci în viață și dacă faci și altceva pe lângă artă. Sunt părinți care forțează nota și vor cu orice preț un copil artist. E adevărat, am întâlnit mai puține cazuri din acstea ca profesor, dar nici asta nu e bine. E delicat pentru toată lumea. Nimeni nu îți poate impune să faci un lucru. Totul trebuie să vină de la viitorul artist.
Mara Bajka: Vă rugăm să le transmiteţi un mesaj copiilor care urmăresc ŞTIRI PENTRU COPII.
Suzana Fântânariu: Dragi copii, vă vorbește un profesor mai în vârstă. Merită din toată inima și vă asigur din proprie experiență că puteți să urmați drumul artelor. Arta este cel mai curat domeniu, cel mai sincer și este o obligație morală pentru a contribui la cultura și la estetizarea umană a societății în care trăim. Merită să faceți orice sacrificiu pentru domeniul artelor pentru că este fascinant. Eu nu am obosit la această vârstă și nu regret că am ales meseria asta. Am speranța că generația tânără și copiii noștri vor continua acest drum fascinant, care nu e niciodată la fel.
Artele vizuale: sunt o clasă de forme de artă, ce includ pictura, sculptura, filmul, fotografia precum și altele, arte ce se concentrează pe crearea lucrărilor ce se desfășoară în principal în mediul vizual.