UNICEF și Pure Earth – O treime dintre copiii lumii, intoxicați cu plumb
O treime dintre copiii lumii sunt intoxicați cu plumb, potrivit unei analize de ultimă oră. UNICEF și Pure Earth fac apel la luarea unor măsuri urgente pentru eliminarea practicilor periculoase, inclusiv a reciclării incorecte a acumulatorilor cu plumb. Ce spune mai exact raportul? Aflaţi în cele ce urmează.
În data de 30 iulie a fost publicat un raport care demonstrează că intoxicația cu plumb afectează copiii la scară mare. Raportul este primul de acest gen şi a fost lansat de către UNICEF și Pure Earth. Se menționează faptul că aproximativ 1 din 3 copii – adică aproape 800 de milioane de copii la nivel mondial – înregistrează o concentrație a plumbului în sânge de minim 5 micrograme pe decilitru (µg/dL). La acest nivel trebuie intervenit din punct de vedere medical, conform Organizației Mondiale a Sănătății și Centrelor pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite. Se pare că aproape jumătate dintre acești copii trăiesc în Asia de Sud.
”Cauzând inițial puține simptome, plumbul acționează silențios, periclitând sănătatea și dezvoltarea copiilor și putând avea consecințe fatale. Știind cât de răspândită este poluarea cu plumb și înțelegând acțiunea distructivă a acesteia asupra vieții oamenilor și a comunităților, ar trebui întreprinse acțiuni urgente pentru a proteja permanent copiii”, a declarat Henrietta Fore, directorul executiv al UNICEF.
Expunerea la poluare
În studiu se precizează faptul că plumbul este o neurotoxină puternică ce provoacă copiilor daune cerebrale ireversibile. Acesta este deosebit de distructiv în cazul bebelușilor și al copiilor sub cinci ani. Substanța le afectează creierul în plin proces de dezvoltare. Acesta le provoacă sechele neurologice, cognitive și fizice pe viață.
Expunerea la plumb a copiilor este asociată și cu probleme comportamentale și de sănătate mintală, precum și cu o creștere a infracționalității și a violenței. Copiii mai mari se confruntă cu consecințe grave, inclusiv cu un risc crescut de afectare renală și de dezvoltare a unor boli cardiovasculare mai târziu în viață, menționează raportul.
Mașini prea multe în orașe
Reciclarea acumulatorilor cu plumb prin metode informale și neconforme standardelor constituie una dintre principalele cauze ale intoxicației la copii. Numărul de autovehicule a crescut de trei ori din 2000 până în prezent. Creșterea numărului proprietarilor de autoturisme, asociată cu absența reglementărilor și a infrastructurii necesare reciclării bateriilor auto, a condus la reciclarea în condiții nesigure a aproximativ 50% dintre acumulatorii cu plumb în cadrul economiei informale.
Muncitorii implicați în operațiunile de reciclare periculoase, și adesea ilegale, fac multe greșeli. Ei deschid carcasa bateriilor, varsă acidul și praful de plumb pe sol și topesc plumbul recuperat în cuptoare rudimentare, amplasate în aer liber, care emit fum toxic ce poluează comunitatea din apropriere. De multe ori, muncitorii și comunitatea expusă nici nu știu că plumbul este o neurotoxină puternică.
Plumb în apă
Alte surse de expunere a copiilor la plumb sunt: plumbul din apă cauzat de utilizarea țevilor din plumb; plumbul rezultat în urma activităților industriale, precum mineritul și reciclarea bateriilor; vopsele și pigmenți pe bază de plumb; benzina cu plumb, al cărei consum a scăzut considerabil în ultimele decenii, dar care a reprezentat, istoric, o importantă sursă; sudarea cu plumb a conservelor; plumbul din condimente, cosmetice, medicamentele ayurvedice, jucării și alte produse de consum. Părinții care, prin prisma ocupațiilor lor, lucrează cu plumb vin deseori acasă. Ei aduc praf contaminat pe haine, păr, mâini și încălțăminte, expunându-și astfel, fără să vrea, copiii la acest element toxic.
O veste bună
”Vestea bună este că plumbul poate fi reciclat în siguranță, fără a-i expune pe muncitori, pe copiii acestora și comunitățile din apropiere. Zonele contaminate cu plumb pot fi reabilitate și restaurate. Oamenii pot fi educați cu privire la pericolele prezentate de plumb și pot fi ajutați să se protejeze pe ei înșiși și pe copiii lor. Randamentul investiției este unul enorm: o sănătate mai bună, o productivitate sporită, un coeficient de inteligență mai ridicat, reducerea violenței și un viitor mai strălucit pentru milioane de copii de pe planetă”, a afirmat Richard Fuller, președintele Pure Earth.
În majoritatea țărilor cu venituri ridicate, nivelul de plumb în sânge a scăzut foarte mult. Eliminarea treptată a benzinei cu plumb și a majorității vopselelor pe bază de plumb a fost eficientă. Valorile înregistrate în rândul copiilor din țările cu venituri mici și medii sunt în continuare ridicate. Au trecut deja 10 ani de la renunțarea la benzina cu plumb la nivel global.
Raportul include cinci studii de caz ale unor țări în care poluarea cu plumb și alte deșeuri de metale grele toxice afectează copiii. Aceste studii vizează localitățile Kathgora din Bangladesh, Tbilisi din Georgia, Agbogbloshie din Ghana, Pesarean din Indonezia și statul Morelos din Mexic.
Raportul precizează faptul că guvernele țărilor afectate pot combate poluarea cu plumb și expunerea copiilor printr-o abordare coordonată și concertată. Secretul este să se implice în mai multe domenii de activitate și să analizeze problema.
ȘTIRI PENTRU COPIIte ține la curent cu ultimele noutăți. Citiți site-ul nostru în fiecare zi pentru mai multe informații.
Dicţionar:
Plumb: este un metal greu, de culoare gri-argintie cu densitatea foarte mare