Un număr de 933 de elevi au participat gratuit la un program de educație rutieră. JA România (Junior Achievement) împreună cu Holcim România au derulat cea de-a cincea ediție a programului educațional Drum sigur – ABCdar rutier. ȘTIRI PENTRU COPII vă povestește mai multe în cele ce urmează.
Cei 933 de copii sunt elevi din 32 de școli din mediul urban și rural. Alături de ei au participat și profesori, precum și 23 de voluntari ai companiei Holcim România. Programul a început în octombrie 2019 cu activități derulate în clasă împreună cu profesori, voluntari și polițiști rutieri. Din cauza pandemiei, aceste activități nu s-au mai putut desfășura la clasă, așa că s-au mutat în online.
Acum că lucrurile par să revină la normal, siguranța copiilor rămâne prioritară. „Odată cu măsurile de relaxare, copiii au revenit la locurile de joacă, în parcuri, implicit pe stradă. Îi întâlnim din nou pe trotinete, biciclete sau ca simpli pietoni. Reapariția copiilor în spațiul rutier înseamnă, pentru toți participanții la trafic, atenție sporită, aceștia reprezentând o categorie vulnerabilă din punct de vedere al siguranței rutiere. Chiar dacă suntem obligați de pandemie să ne reevaluăm comportamentele sociale, cele legate de educația rutieră trebuie să rămână o prioritate, iar continuarea programului de educație rutieră Drum Sigur – ABCdar rutier este necesară indiferent de modul de facilitare – direct sau online” spune Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă și Comunicare Holcim România.
Ce au învățat copiii?
Activitățile derulate în cadrul proiectului Drum sigur – ABCdar rutier le-au fost de mare ajutor copiilor, mai ales pentru cei care provin din familii defavorizate. Acum ei își cunosc mult mai bine localitatea din punct de vedere a riscurilor rutiere. Totodată au învățat că trebuie să respecte regulile de circulație atât ca pietoni cât și ca pasageri în mașină. Activitățile au fost gândite în așa fel încât copiii să fie curioși să afle mai multe. S-au folosit exemple inspirate din specificul rutier și s-a încurajat învățarea prin practică și exerciții de creativitate și imaginație.
„Pe parcursul programului am descoperit informații de educație rutieră și am conștientizat riscurile la care mă expun atunci când încalc regulile de circulație. Mă bucur că am participat la acest program, pentru că am dobândit cunoștințe și aptitudini pentru o viață mai sigură”, spune o elevă participantă la program.
„Lucrez într-o școală în care majoritatea copiilor provin din medii defavorizate. Atât materialele, cât și activitățile foarte diversificate și interesante i-au captivat. Pentru ei a fost ceva cu totul deosebit; mi-au spus că vor să conducă mașina când vor fi mari și au fost foarte activi și interesați să învețe despre circulația în siguranță” spune un profesor de la învățământul primar, Aștileu, Bihor.
Cine a beneficiat de acest program?
Programul are ca scop dezvoltarea abilităților pentru o viață sigură și a unui comportament rutier preventiv prin educație la vârste mici. În acest an, de program au beneficiat gratuit elevi din 20 de localități situate de-a lungul unor drumuri naționale intens circulate: Câmpulung, Cetățeni, Stoenești, Stâlpeni, Valea Mare-Pravăț (jud. Argeș), Aleșd, Aștileu, Butani, Oradea, Țețchea (jud. Bihor), Brașov (jud. Brașov), Cluj-Napoca, Copăceni, Turda (jud. Cluj), Tărtășești, Voinești (jud. Dâmbovița), Chitila (jud. Ilfov), Horia, Roman (jud. Neamț) și Timișoara (jud. Timiș).
De la prima ediție a acestui program și până în prezent, peste 3.800 de elevi au beneficiat de educație rutieră.