Beneficiile cititului în engleză pentru copii și adolescenți
Beneficiile cititului în engleză pentru copii și adolescenți. Lectura reprezintă cel mai eficient mod prin care copiii și adolescenții pot descoperi lucruri noi din lumea care îi înconjoară. Atunci când acestora le place limba engleză, ei pot îmbina cele două pasiuni, cititul și engleza, pentru a petrece timpul liber într-un mod util.
Lectura îi ajută pe copii să își creeze baze solide de cunoștințe necesare, să învețe să se exprime liber și să empatizeze cu diverse emoții și situații prin care trec personajele lor favorite.
Astăzi vom face o incursiune în Universul magic al cititului pentru copii și adolescenți. In acest univers au șansa de a se familiariza cu noi experiențe și culturi.
De ce este recomandat cititul în engleză pentru copii și adolescenți
Iată principalele beneficii ale cititului pentru copii și tineri:
Prin lectură își dezvoltă abilitățile de comunicare. În fiecare pagină din cărțile lor preferate, copiii și adolescenții vor descoperi cuvinte și expresii noi. Acestea le vor atrage atenția și le vor învăța cu plăcere.
Expunerea constantă la lectură contribuie la dezvoltarea creierului. Cercetările efectuate arată faptul că anumite zone din creier sunt influențate de expunerea copiilor la citit de la vârste fragede.
Cititul îi ajută să își îmbunătățească puterea de concentrare. Atunci când transformă lectură într-o rutină, copiii și adolescenții învață să se concentreze, iar acest lucru îi va ajuta la școală.
Lectură sporește creativitatea și stimulează imaginația. Atunci când copiii citesc o carte care îi fascinează, ei simt că fac parte din poveste și își susțin personajele favorite pe tot parcursul aventurii lor. Astfel ajung să trăiască și să înțeleagă sentimente și situații noi, care îi pregătesc pentru viață.
Prin citit își îmbunătățesc performanțele școlare. Atunci când citesc frecvent în engleză, copiii și adolescenții își dezvoltă vocabularul, își îmbunătățesc fluența în lectură și vorbire, precum și capacitatea de memorare pe termen lung. Toate aceste lucruri îi vor ajuta să obțină rezultate mai bune la școală.
Lectura inspiră setea de cunoaștere. Cu cât încep să citească la vârste mai fragede, cu atât copiii vor deveni din ce în ce mai pasionați de lectură pe parcursul vieții. Acest obicei important pentru dezvoltarea lor va da naștere dragostei pentru cărți și dorinței de a aloca mai mult timp cititului, cu scopul de a descoperi mereu lucruri noi.
Lectura îi pregătește pentru viață. Atât copiii cât și tinerii învață lecții prețioase de viață din cărțile pe care le citesc. În plus, ei dobândesc capacitatea de a anticipa și de a soluționa diverse probleme cu care se vor confrunta în diverse etape de dezvoltare.
Cum să le inspirați copiilor și adolescenților pasiunea pentru citit în engleză?
Știți deja cât de benefică este lectura pentru copii, la orice vârstă, însă nu ați descoperit modul în care îi puteți încuraja să citească de plăcere cărți în limba engleză? Venim în sprijinul vostru cu câteva idei care vă vor ajuta să le inspirați copiilor voștri pasiunea pentru lectură:
Dați-le șansa de a alege ce să citească. Copiii și adolescenții vor să beneficieze de libertate atunci când aleg modul în care își petrec timpul liber. Este important să vă asigurați că ceea ce citesc este adaptat vârstei lor, fără a le îngrădi însă libertatea de alegere. Atunci când lecturează o carte dintr-un domeniu de interes pentru ei, vor citi cu plăcere și vor descoperi sursa inepuizabilă de idei pe care aceste cărți le pun la dispoziția lor. Așadar, prima oară când aveți ocazia, mergeți împreună la o librărie sau la o bibliotecă și alegeți câteva cărți în engleză pentru lectura de vacanță.
Citiți și vizionați filme împreună
Citiți împreună cu ei în familie. Lectura cărților favorite poate deveni o activitate comună în familie, indiferent de vârsta membrilor ei. Știți deja faptul că cel mai bun mod prin care îi puteți îndruma pe copii este prin puterea propriului exemplu. În plus, dacă citiți aceeași carte simultan, ulterior veți putea împărtăși impresii. Adolescenții pot face acest lucru și în cercul lor de prieteni. Acesta este un mod excelent prin care pot petrece timpul împreună în mod eficient și plăcut.
Vizionați împreună filme adaptate după cărți de citit în engleză. Dacă filmele îi fascinează, tinerii vor fi curioși să descopere și cărțile care au folosit ca sursă de inspirație. Acesta poate fi un bun punct de plecare pentru dezvoltarea pasiunii lor pentru lectură. În ambele situații, copiii și adolescenții vor învăța expresii noi în engleză, își vor dezvolta abilitățile de comunicare și creativitatea.
Încurajați-i să citească atât cărți în română, cât și în engleză. Nu încercați să le impuneți copiilor să citească cărți doar în limba română sau doar în engleză. Este important pentru ei să beneficieze de avantajele ambelor activități în paralel. În plus, este bine să știți că activitatea cerebrală este mult mai intensă pentru copii atunci când procesează informații într-o limbă străină, ceea ce sporește beneficiile pe care ei le obțin.
Indiferent de vârstă, pasiunea pentru cărți trebuie să fie menținută vie. Oricine se poate relaxa citind oricând și oriunde, cu scopul de a părăsi rutina vieții cotidiene și de a intra direct în lumea de poveste suprinsă între coperțile unei cărți reușite.
În cei peste 18 ani de activitate, peste 25.000 de cursanți au trecut pragul Shakespeare School. În cadrul a 4 centre de predare a limbii engleze, localizate în 4 puncte cheie ale Capitalei (Ferdinand, Moșilor, Victoriei și Brâncoveanu), Shakespeare School reușește în fiecare an să obțină 97% rată de satisfacție, în rândul părinților, pentru serviciile oferite. Copiii învață engleza de plăcere la Shakespeare School alături de profesori de top, entuziaști, dinamici și foarte bine pregătiți.