Chiar dacă Jocurile Olimpice de la Soci au luat sfârşit, Olimpiada continuă! Din 7 până în 16 martie, eroii vor fi sportivi cu handicap din 45 de ţări, care vor concura pentru medalii la 6 sporturi.
Primele Jocuri Paralimpice au avut loc în anul 1948, la acea vreme fiind o competiţie pentru veteranii din cel de-al Doilea Război Mondial. Aceste competiții au loc regulat la câteva săptămâni după Jocurile Olimpice normale, de vară sau de iarnă. Numele de “paralimpic” a fost la început explicat ca o combinaţie între paraplegic (persoană care suferă de paralizie) şi olimpic, dar între timp s-a considerat că o mai bună explicaţie este combinaţia de para (care în greacă înseamnă paralel) şi olimpic. Doar sportivii care au un handicap pot participa, de exmplu sunt orbi, le lipseşte o mână sau un picior şi există chiar competiţii pentru oameni în cărucior cu rotile. Sportivii sunt grupaţi în diferite categorii, în funcţie de handicapul de care suferă.
Printre ţările participante se aflăşi Romania, care de-a lungul timpului a câştigat 3 medalii la jocurile paralimpice. Pentru prima oară România a participat la Paralimpice în 1972 in Heidelberg, dupa care a făcut o pauză de 24 de ani şî a revenit la jocurile din Atlanta în 1996.
Laura Văleanu, de 24 ani, este singura sportivă din România calificată la Jocurile Paralimpice de la Soci. Ea va lua startul în probele de slalom și slalom uriaș, din concursul de schi alpin.