Declarație pe propria răspundere ONLINE pentru tinerii de 16 – 18 ani și pentru adulți
De azi intră în vigoare Starea de alertă. Aparent, putem ieși din case mai ușor. Însă, în continuare trebuie să completăm declarații pe care să justificăm ceea ce facem, dacă părăsim localitățile de domiciliu și ieșim în afara zonei metropolitane. În România sunt definite 22 de zone metropolitane. Dacă nu vreți să printați modelul, ȘTIRI PENTRU COPII vă oferă varianta de declarație pe propria răspundere ONLINE pentru tinerii de 16 – 18 ani.
Tot ce aveți de făcut e să salvați link-ul și să îl completați ori de câte ori ieșiți din casă, folosind telefonul mobil. Parcă e mai simplu și mai ecologic.
Minorii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani trebuie să se conformeze. Au obligația să completeze și să semneze singuri declaraţia pe propria răspundere.
Ca și adulții, și adolescenții trebuie să respecte condiţiile individuale de deplasare. Și lor le este interzisă participarea la activităţi fizice colective.
De asemenea, minorii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani vor avea asupra lor şi documentele de identitate.
Grupul de Comunicare Strategică a clarificat și ce se întâmplă în cazul minorilor sub 16 ani. În acest caz ”declaraţia trebuie completată şi semnată de unul dintre părinţi sau de tutorele legal”.
Un model de declarație pe propria răspundere online poate fi accesată AICI.
Mai purtăm mască?
”Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie începând cu 15 mai 2020 în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, potrivit anexei “Măsuri de prevenire și control a infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”, atașată Hotărârii nr. 24 a CNSSU.
Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr.396 din 15 mai 2020) raportat la art.65 lit.h, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2500 de lei”, transmit reprezentanții Guvernului.