Modalitatea inedită prin care o familie petrece timpul în carantină. Galerie de fotografii amuzante
Această carantină poate fi o perioadă foarte ciudată și stresantă atât pentru noi adulții cât mai ales pentru cei mici. Totuși, o familie a descoperit o modalitate foarte amuzantă de a-și petrece timpul. ȘTIRI PENTRU COPII vă prezintă mai jos modalitatea inedită descoperită de o familie de a rămâne cu zâmbetul pe buze în această perioadă dificilă.
Au trecut deja mai bine de trei săptămâni de când a început această carantină. Pentru mulți dintre noi, și mai ales pentru copii, situația aceasta poate fi destul de stresantă. Mulți dintre ei poate simt lipsa colegilor de la grădiniță sau școală și nu înțeleg exact de ce trebuie cu toții să rămânem în case. Plictiseala poate să facă și ea această perioadă mai dificilă.
Rodrigo Barbosa și partenera lui, Mathilde Monges, au găsit soluția perfectă de a își distra copiii, pe Salomé în vârstă de șase ani și pe Pablo în vârstă de trei ani, în perioada pandemiei, distrându-se chiar și ei la rândul lor.
De unde a pornit totul
În prima zi de stat acasă, copiii au spus că vor să se îmbrace de parcă ar merge la piscină. Lui Rodrigo i s-a părut amuzantă ideea iar după ce i-a îmbrăcat, Mathilde a făcut o poză rapidă cu cei doi „înotători”.
De aici a pornit o întreagă serie de fotografii cu Salomé și Pablo în diferite scenarii. Rodrigo a postat toate fotografiile pe contul său personal de Instagram iar răspunsurile au fost absolut pozitive. Cine nu i-ar putea iubi pe acești doi mici aventurieri?
Lui Salomé îi face plăcere să facă poze și chiar pozează pentru ele. Pablo însă, având numai trei ani, deși îi face plăcere să facă poze, nu poate rămâne concentrat foarte mult. De aceea cei doi părinți trebuie să pregătească totul dinainte ca să poată captura momentele cât mai rapid. Totuși, aceste activități nu au loc doar ca să fie postate pe Instagram. Pe cei doi copii chiar îi amuză să construiască scenariile și apoi să se joace cu ele. Astfel, și părinții au parte de mai mult timp liber.