Expresiile românești par foarte ciudate pentru străini, dar și pentru cei mici, de cele mai multe ori. V-ați auzit părinții sau bunicii spunând expresii ciudate și poate nu ați știut atunci la ce se refereau ei. Echipa ȘTIRI PENTRU COPII va prezenta, săptămânal, câte una dintre expresiile românești care ne lasă „cu gura căscată” sau stârnesc hohote de râs. De asemenea, noi vom și explica aceste expresii pentru a ști de unde provin și care este înțelesul lor.
Expresia din această săptămână este „a călca pe bec”. Cei mici au auzit această expresie cel puțin o dată, dar ce înseamnă ea?
Ce înseamnă această expresie și de ce o folosesc adulții? Cu toții știm că becurile de obicei stau în tavan sau în lămpi. Atunci cum am putea călca pe ele?
Ei bine, și această expresie ne pune puțin imaginația la încercare. Ca să vă dăm un exemplu vă vom spune o povestioară.
„Într-o zi, am spart cana preferată a tatălui meu. Nu am băgat de seamă că este un lucru rău. Când a observat mama, mi-a spus simplu ”iar ai călcat pe bec”. Am stat și m-am gândit ce vrea să spună. Apoi, am realizat. Am făcut o greșeală.”
A călca pe bec – a face o greșeală
Așadar expresia a călca pe bec reprezintă o greșeală sau o faptă rea. De cele mai multe ori, adulți încearcă să ne atenționeze subtil când facem greșeli. Iar ei folosesc aceste expresii pentru a face acest lucru.
De asemenea, nu doar copiii pot călca pe bec. În cartea „Dicționar de argou al limbii române” al lui George Volceanov, expresia are un alt înțeles. George Volceanov spune că expresia ”a călca pe bec” face referire la femeile necăsătorite, dar care ajung însărcinate, pentru că „s-au lăsat“ prea uşor.
O alta explicație
Potrivit lingviştilor, expresia şi-ar avea originile în Franţa secolului al XIX-lea. Iluminatul stradal se făcea prin intermediul lămpilor cu gaz, iar „becurile“ erau reprezentate de arzătoarele din lămpi, adică „bec du gaz“. O bună bucată de vreme, neobişnuiţi cu noua invenţie, oamenii se loveau de stâlpi, se împiedicau, iar mulţi dintre ei şi cădeau, de unde situaţia de „a călca pe bec“.
Probabil și voi i-ați auzit pe cei mai mari folosind această expresie. La ce credeți că s-au referit?.