Aveți laptopuri sau computere pe care nu le folosiți? Le puteți dona elevilor care nu au, ca să poată învăța de acasă
În urmă cu câteva zile, când v-am informat despre cursurile online organizate de diferite instituții (Ministerul Educației, inspectorate școlare) mulți dintre voi ne-ați întrebat ce se întâmplă cu copiii care nu acces la internet. Si autoritățile și-au pus problema aceasta. Ele fac un apel la donații, pentru a ajuta copiii care nu dețin calculatoare sau telefoane. Aveți laptopuri sau computere pe care nu le folosiți? Le puteți dona.
Activități online
În Timiș, cadrele didactice au început de săptămâna trecută să desfășoare activități de e-learning. Multe școli au deja conturi funcționale pe diferite platforme de învățare. Profesorii consilieri s-au alăturat demersului și desfășoară activități specifice, menite să asigure o bună stare emoțională a copiilor. Nici unitățile de învățământ special și special integrat nu neglijează copiii, acestea desfășurând online activități cu caracter terapeutic și instructiv-educative.
“Pentru că nu dorim să lăsăm nici un copil în urmă și pentru că suntem conștienți că există și copii care provin din medii defavorizate din punct de vedere socio-economic sau, cărora familiile nu le-au achiziționat device-uri care să le permită să acceseze platformele online pe care lucrează colegii noștri, am luat legătura cu directorii școlilor și le-am cerut să identifice cazurile descrise mai sus din școlile dumnealor”, explica Aura Danielescu, inspector școlar general ISJ Timiș.
Date provizorii primite de la 132 de unități de învățământ
În județul Timiș sunt înscriși 97.444 copii, dintre care 18.275 preșcolari, 76.062 elevi și 3.107 elevi la școli postliceale. O parte din ei sunt înscriși în școli din mediul rural. E vorba de 28.301 elevi (instituții publice și private).
1. Calitatea conexiunii la internet în localitățile rurale (68 unități de învățământ):
Foarte bună – 13 localități
Bună – 45 localități
Slabă – 7 localități
Foarte slabă – 1 localitate
Fără conexiune – 1 localitate
2. Cadre didactice care nu au acces la internet: 79
3. Cadre didactice care nu dețin device-uri (PC, laptop, tableta sau telefon smart): 100
4. Număr de elevi care nu au acces la internet: 4.679
5. Număr preșcolari care nu au acces la internet: 790
6. Număr de elevi care nu dețin device-uri ( PC, laptop, tableta sau telefon smart): 4.318
7. Număr de preșcolari care nu dețin device-uri ( PC, laptop, tableta sau telefon smart): 732
Apel la donații
În acest sens, pentru a asigura șanse egale la învățare tuturor copiilor din județul Timiș, ISJ face un apel la companiile din domeniul IT și nu numai, la ONG-uri sau persoane fizice. Acestea sunt rugate să doneze școlilor echipamente (laptopuri / telefoane / tablete), chiar și second hand. Școlile le vor direcționa către copiii care în acest moment nu pot accesa nicio resursă educațională online.