Copilul tău, campion la viață – conferință online pentru părinți
Copilul tău, campion la viață – conferință online pentru părinți. În martie 2020, Shakespeare School, Centru de Limba Engleză din București a organizat online cea de-a treia ediție a Conferinței “Copilul tău, campion la viață”. Tematica: “Cultivarea abilităților socio-emoționale și succesul în viață”. Concluzia: școlile trebuie să devină instituții socio-emoționale adaptate nevoilor elevilor din secolul XXI.
Interesul sporit al celor peste 250 de părinți care au participat online la acest eveniment confirmă, încă o dată, nevoia certă a unei schimbări în sistemul de educație tradițional.
Concentrarea exclusivă pe livrarea mecanică de informații și ignorarea realității socio-emoționale a procesului educativ trebuie înlocuită cu o nouă viziune. Bunăstarea copiilor trebuie să fie să fie principala prioritate.
Shakespeare School susține învățarea socio-emoțională (Social and Emotional Learning -SEL). Acesta este un cadru educațional în ton cu tendințele și provocările educației din secolul XXI. Școala are rolul și datoria de a-i pregăti pe copii să devină adulți înțelepți, responsabili și empatici. Pentru aceasta, ei trebuie să simtă că fac parte dintr-o comunitate primitoare, în care fiecare membru contează și este susținut.
Shakespeare School – Ediția a III-a a Conferinței “Copilul tău, campion la viață”
Ediția a III-a Conferinței “Copilul tău, campion la viață” s-a desfășurat ONLINE săptămâna trecută. Această abordare este una nouă pentru Shakespeare School și părinți, adaptată contextului specific acestei perioade.
Întrucât siguranța participanților este mereu prioritară, reprezentanții Shakespeare School au găsit o soluție eficientă pentru ca părinții care și-au exprimat interesul pentru acest eveniment să aibă posibilitatea de a participa gratuit la acesta, din confortul propriei case.
Peste 250 de părinți au urmărit integral conferința online. Evenimentul s-a bucurat în total de un cumul de peste 7600 de vizualizări în timpul transmisiei live.
“Mă bucur că am reușit să fim împreună online de această dată. Întrucât trăim vremuri incerte, ne-am adaptat situației și ne-am mutat online. Este foarte important ca și în această perioadă să acordăm atenție abilităților esențiale ce asigură succesul copiilor noștri. Este momentul perfect pentru a-i învăța pe copii să se descurce, să se adapteze chiar și în cazul unor situații stresante. Astfel, ei vor putea face față tuturor provocărilor și își vor găsi calea prin labirintul uneori complicat al vieții”, a declarat Adriana Alionte, fondator Shakespeare School.
“M-am bucurat să fiu alături de voi online cu această ocazie. Povestea minții, a comportamentului și a educației este una dintre cele mai fascinante. Scopul educației nu este să avem copii buni, ci adulți independenți. Un adult independent are nevoie de anumite abilități pe care noi, educatorii și voi, părinții, îi putem ajuta pe copii să le câștige pe parcurs”, a declarat Nansi Lungu, psiholog și lector universitar în cadrul Universității Titu Maiorescu, București.
Util și interesant
“Foarte util și interesant, mai ales că am putut urmări întregul eveniment în familie, cu copiii”, a fost concluzia participanților online.
Părinții care au participat online au descoperit informații valoroase despre învățarea socio-emoțională, despre inteligența emoțională și cea socială. Au discutat și despre importanța cultivării acestora la clasă și acasă.
Școlile trebuie să devină instituții socio-emoționale adaptate nevoilor elevilor din secolul XXI, care sunt, la rândul lor ființe socio-emoționale. Acum, mai mult ca oricând, este o perioadă în care trebuie să ii educăm pe copii prin propriul exemplu, prin prisma alegerilor pe care le facem și care fac diferența.
Implicarea în interacțiuni pline de profesionalism și empatie pentru nevoile noastre individuale le arată copiilor calea spre luarea unor decizii corecte, ce le vor asigura succesul în viață.