Un proiect de lege obligă angajatorii să acorde zile libere plătite părinților în situații extreme
Un proiect de lege obligă toți angajatorii să acorde zile libere plătite unuia dintre părinți, dacă școlile se închid din cauza unor ”situații extreme”. De exemplu, asa cum se va întâmpla de miercuri. Proiectul a trecut de Senat în iulie 2019. A fost pus apoi pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, dar a fost retrimis la Comisia de Muncă din Cameră, pentru analiză.
Proiectul de lege prin care angajații ar urma să aibă liber când se închid școlile a fost amânat. Sunt câteva milioane de copii care merg la școală sau grădiniță și care, de miercuri, vor sta acasă. În cele mai multe cazuri, rămân singuri acasă, în timp ce părinții merg la serviciu, iar bunicii nu sunt disponibili.
Prevederea legislativă s-ar aplica părinților de copii până în 12 ani, iar zilele libere plătite se acordă pe toată perioada în care autoritățile decretează închiderea școlilor, potrivit proiectului. Legea a fost inițiată încă din martie 2019. A trecut de Senat în iulie 2019. Proiectul a fost pus pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, de unde a fost retrimis la Comisia de Muncă din Cameră, pentru analiză.
Ce spune legea mai exact?
Legea privind acordarea unor zile libere părinților în situația închiderii școlilor spune că: ”Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor în situația închiderii temporare a unităților de învățământ ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme declarate de autorități. Prevederile se aplică tuturor angajaților din sistemul privat și public.”
Aceeași lege prevede în articolul 2 că părintele sau tutorele legal trebuie să solicite acest lucru. ”Zilele libere se acordă pe baza unei declarații pe proprie răspundere semnată de ambii părinți, cu excepția familiilor monoparentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată. În cazul familiilor monoparentale cererea este semnată doar de către tutorele legal al copilului”
Problema majoră a proiectului este că pune o presiune economică foarte mare pe companiile private. Legea le-ar obliga să aloce resurse suplimentare angajaților. Legea spune că angajatorii trebuie să le plătească angajaților suma de bani echivalentă unor zile normale de muncă.
Ieri a fost decretată închiderea instituțiilor de învățământ pentru 12 zile. Puteți citi articolul aici.
Dicționar:Tutore: persoană care are dreptul legal asupra copilului