Măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu coronavirus. Care sunt acestea
În fața noilor cazuri de infecție cu coronvirus, Ministerul Sănătății atrage atenția că medicația antigripală (antivirală) se administrează doar la indicația medicului. Măsurile de igienă personală sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. Este vorba de: spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare.
Autoritățile de sănătate publică au transmis, o serie de recomandări, pe cale le puteți vedea accesând galeria de imagini a articolului.
Sunt o serie de idei de care trebuie să țineți cont. Până în prezent nu există niciun medicament specific pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus. Nu există dovezi potrivit cărora consumul de usturoi ar putea proteja de noul coronavirus.
Persoanele de toate vârstele pot fi infectate. Nu există nicio dovadă că noul virus ar afecta mai ales persoanele în vârstă sau tinerii. Măsuri radicale precum stropirea alcoolului sau a clorului pe corp nu va ucide viruși. Din contră ar fi o măsura nefericită.
Uscătoare le de mâini nu sunt eficiente pentru protejarea împotriva noului virus. Dacă așteptați o scrisoare sau un colet din China nu există niciun risc dovedit că acestea ar putea fi purtătoare de viruși. Nu există nicio dovadă că animalele de companie da ar putea fi infectate cu noul coronavirus.
Antibioticele nu sunt eficientă împotriva infecției cu noul virus. Antibioticele sunt medicamente care acționează doar împotriva bacteriilor.
Sunați la TELVERDE pentru informații și la 112 dacă suspectați o infecție cu coronavirus
Institutul Naţional de Sănătate Publică, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, pune la dispoziţie linia TELVERDE. Aceasata e destinată cetăţenilor care doresc să obţină informaţii legate de prevenirea infectării cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Cetăţenii care doresc informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19 pot apela numărul 0800800358. Alte informații utile puteți găsi și aici.
Românii sunt rugaţi să apeleze numărul unic de urgenţă 112 doar pentru situaţii de urgenţă. Pentru solicitarea de informaţii trebuie să apeleze linia TELVERDE.
Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.
La această linie telefonică pot fi solicitate informaţii despre modul în care se manifestă virusul, modalităţi de prevenire a îmbolnăvirii şi alte detalii legate de conduita preventivă.
În cazul în care sunt suspiciuni asupra unor persoane care ar fi contactat virusul, aceste situaţii trebuie anunţate la numărul unic de urgenţă 112.