Pisica primar! Este acesta cel mai drăguț candidat din lume?
Cel mai drăguț candidat din lume! Un partid din Franța a anunțat ieri că dorește să înregistreze o pisicuță drept candidat la alegerile municipale din Rennes. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune povestea blănosului politician care luptă pentru drepturile animalelor.
Pisica se numește Rec și este susținută de partidul de extremă stânga Franța Nesupusă pe lista “Rennes en commun”. Scopul acestei decizii este “evidenţierea unui subiect care nu este foarte prezent în această campanie municipală: condiţia animalelor”, după cum a declarat Félix Boullanger, co-director al campaniei pentru această listă.
Pentru a se asigura că listele electorale nu vor fi anulate, un bărbat îi va împrumuta numele său pisicii politician.
Candidatură simbolică
“Este o candidatură simbolică, aşa cum se întâmplă adesea. Chiar dacă obţinem 99,9% la alegerile municipale, el nu va fi ales”, a mai adăugat Boullanger.
Această candidatură este sprijinită de Liga pentru Apărarea Animalelor L214. Rec se angajează să creeze “o instituție pentru protecţia animalelor, să crească ponderea proteinelor vegetale din meniurile de catering, să sprijine interdicţia naţională a circurilor care deţin animale sălbatice sau să susţină o politică de sterilizare a pisicilor fără stăpân”.
Pisica Rec nu este însă singurul animal interesat de politică. În istorie au existat multe animăluțe care au participat la diverse alegeri locale. De exemplu, în statul Virginia din Statele Unite ale Americii a candidat în 2012 o pisică la alegerile pentru Senat. Aceasta se numea Hank the Cat și a fost înscrisă în glumă. Partea și mai amuzantă este că a ieșit pe locul 3!