Mesajul din sticla plutitoare se întoarce la autoare după 8 ani. Povestea a devenit virală
Cât de frumos ar fi să ne amintim cu lux de amănunte ce gândeam acum 5, 10 sau 15 ani. O fată din Freiburg, landul Baden – Wuerttemberg probabil s-a întrebat același lucru. Aceasta a scris un mesaj pe care l-a pus într-o sticlă. Ce s-a întâmplat cu sticla? Mesajul din sticla plutitoare se întoarce la autoare după 8 ani. Aflați detalii de la ȘTIRI PENTRU COPII.
Paula Faller este astăzi o tânără de 21 ani, din Freiburg, landul Baden – Wuerttemberg din Germania. Aceasta a scris, în urmă cu 8 ani, un mesaj pe care l-a pus într-o sticlă. Sticla a aruncat-o în apă, în timpul unei vacanțe, pe o insulă din Marea Nordului. Paula a vizitat insula în vacanța de Paște. Împreună cu vărul ei au scris scrisoarea și au pus-o într-o sticlă de Sprite.
Deși probabil fetița și-a dorit ca sticla să călătorească mai mult timp, un locuitor al insulei Langeoog a găsit sticla. Acesta a făcut o fotografie biletului, pe care a postat-o pe rețelele de socializare.
Din nou la autoare
Fotografia postată de acel locuitor a fost distribuită pe rețelele de socializare de aproximativ 40.000 de ori. Deoarece fotografia a ajuns atât de virală, în cele din urmă aceasta a ajuns chiar și la Paula, care atunci când a „trimis” mesajul avea doar 13 ani.
Mesajul
Scrisoarea pe care Paula a scris-o sună cam așa:
„Astăzi este 12 aprilie 2012. Sper ca sticla să ajungă cândva și undeva. Sunt aici pentru că sărbătorim Paștele. Aceasta este o sticlă Sprite. Am 13 ani și sunt din Freiburg, landul Baden – Wuerttemberg din. Acesta este principalul mesaj din sticlă. Sper ca cel care găsește sticla să fie fericit și sănătos. A ta, Paula”.
Se pare că atunci când Paula a aruncat sticla și vărul său a făcut același lucru. Acesta a scris și el un mesaj pe care l-a lansat pe apă. Suntem curioși să aflăm ce a scris el.