La mulţi ani Muzeul Ţăranului Român! Intrare liberă pe 5 februarie
Muzeul Ţăranului împlineşte pe 5 februarie 24 de ani de la (re)înfiinţare. Cu această ocazie, intrarea în expoziţia permanentă şi in expozitiile temporare va fi liberă. În această zi aniversară, Muzeul îşi invită publicul la vernisajele a doua expoziţii şi la un concert de muzică de cameră.
Program:
ora 14.00, vernisajul expoziţiei Ruşii lipoveni din România, la Sala Laolalta şi Şcoala Satului
„Lipovean” a fost un termen atribuit, în România, ruşilor ortodocşi de rit vechi. Lipovenii locuiesc, în special, în județul Tulcea, Mici grupuri de trăind și în Moldova, inclusiv în Bucovina, dar și în județele Brăila, Constanța și Ialomița. În expoziţie au fost incluse obiecte având caracter religios, fotografii, port, obiecte folosite la pescuit, dar și lucruri de uz casnic. Expoziția va putea fi vizitată până în ziua de 27 aprilie 2014, de marți până duminică, între orele 10.00 și 18.00.
ora 17.00, vernisajul expoziţiei În urma acului. Românii de peste Bug, la Sala Irina Nicolau
Expoziția prezintă povestea cusăturilor românești din Bucovina. Războaie, închisori, emigrări, amuțiri, multă răbdare: cusăturile au drumețit, au emigrat, au fost închise. Ștergare, cămăși și păretare au călătorit pe rute lungi, din Donbas, la București, din București, la Ithaca, N.Y., și de acolo în Statele Unite, apoi din nou la București. Drumurile s-au înscris în intervalul 1943–2005. Unele dintre cusături au stat în lăzi, cutii sau dulapuri, nebucurând ochii nimănui, timp de mai bine de 50 de ani.Expozitia ramane deschisa pana pe 2 martie.
ora 19.00, Concertul orchestrei de cameră PHILARMONIA a Centrului Naţional de Artă “Tinerimea Românâ”, la Studioul Horia Bernea
În program: Preludiu la unison de George Enescu, Pastorale bănățene de Doru Popovici și Trei piese op. 4 nr. 2 pentru orchestră cu coarde, de Constantin Silvestri.