UPDATE. Copilași cu autism și zeci de turiști blocați pe munte
Copilași cu autism și zeci de turiști sunt blocați pe munte în Caraș Severin. Copiii, 15 la număr şi părinţii acestora, aflaţi într-o tabără de terapie, nu mai pot să coboare de pe Muntele Mic. Din cauza viscolului deosebit de puternic, drumul spre stațiune a fost închis încă de noaptea trecută. Între timp, zăpada adunată a blocat drumul.
UPDATE. Începând cu ora 15,00 a fost deschisă circulația pe o singură bandă pe tronsonul Telescaun – Muntele Mic. Cei 15 copii aflați pe Muntele Mic sunt în siguranță și schiază pe pârtia de schi, au informat reprezentanții ISU Caraș Severin.
Cod portocaliu de vânt
Judeţul Caraş-Severin se află sub atenţionare de Cod portocaliu de vânt puternic. Viteza cu care suflă este de 130 de km/h. Pe timpul nopţii a fost Cod roşu.
Potrivit autorităţilor, în total, în stațiunea Muntele Mic, numărul turiștilor blocați se ridică la 70. Cu toate acestea, persoanele sunt bine, în hoteluri și pensiuni. Pe Semenic, spun autoritătile, există alți 15 turişti blocați de viscol.
Momentan se fac eforturi pentru redeschiderea şoselei către Muntele Mic. ”Se lucrează pentru îndepărtarea zăpezii pe o porţiune de un kilometru”, au reclarat reprezentanții ISU Caraș Severin. Salvatorii se luptă și cu vremea rea, eforturile lor fiind îngreunate de viscolul care continuă în zonă. Drumul Județean 608A se estimează că va putea fi deschis joi, în cursul după-amiezei. În acest moment, stratul de zăpadă pe Muntele Mic și Semenic este de 20 de centimetri şi se circulă în condiţii de iarnă
ȘTIRI PENTRU COPII a mai scris despre frigul care ne urmărește zilele acestea.