Pasionați de dans? Artă și distracție, la Magnum Team
Dans pentru copiii de 4-7 ani. Dansul este o artă. Practicat de la o vârstă fragedă, acesta duce la performanțe uimitoare. La Timișoara, părinții îi pot înscrie pe copii la cursuri de dans destinate acestora. Pasionați de dans? Artă și distracție, la Magnum Team.
Oră, locație și spațiu
Cursurile au loc în fiecare zi de luni și miercuri de la ora 17,00 la 18,00. Locația este strada Divizia Cavalerie, numărul 21A, Timișoara. Paralel, au loc două clase. Copii intermediari și avansați – antrenoare Lorena Sturza și cei începători – antrenoare Iana Iovănaș. Ambele antrenoare au fost dansatoare ale clubului Magnum Team.
Spațiul în care se desfășoară cursurile de dans sportiv este o nouă locație. Este un spațiu foarte prietenos și frumos pentru copii.
Performanță și constanță
Performanță și constanță, sunt cuvintele care caracterizează clubul. Copiii găsesc aici un mediu prietenos și profesionist. În timp, relația dintre antrenor și elev este tot mai strânsă, devenind astfel o familie.
Distracție și socializare
Înainte de cursul de dans copiii se joacă, se distrează și socializează între ei. Sunt veseli și încântați să înceapă ora.
Ora începe prin alinierea copiilor. Apoi se face încălzirea împreună cu antrenoarea. Fetițele dansează cu pantofi cu tocuri mici, iar băieții în pantofi eleganți sau în adidași. Fiecare pas este explicat pe înțelesul copiilor și fiecare are parte de atenția antrenoarei. Dovadă că sunt pasionați d ceea ce fac, copiiiau știut să răspunsul la întrebări legate de dans. Au fost silitori și concentrați să învețe noul stil de dans. Ba chiar au repetat și în timpul pauzei.
O nouă locație
Diana Avram, una din fondatoarea clubului a declarat pentru ȘTIRI PENTRU COPII: ”Dragi copii, vă aștept pe toți la cursurile de dans pe care le-am început acum, în noua noastră locație. Este un spațiu foarte frumos și foarte prietenos pentru voi toți”.
Dansul este o activitate frumoasă, interesantă, captivantă și benefică pentru copil. Prin dans, corpul copilului se dezvoltă armonios. La cursuri copilul se distrează și socializează cu alți copii.
Curiozități despre dans
Cuvântul ”dans” provine din limba sanscrită. Prin traducere înseamnă ”tensiune”. Există de 9.000 de ani. Încă din timpuri demult apuse, oamenii se eliberau de tensiunea interioară prin dans. Studii arheologice au arătat ca dansul a precedat comunicarea prin cuvinte. A fost, practic, o primă formă de limbaj. Se exprimau gânduri, emoții și chiar și ritualuri de vindecare. Dansul este prezent atât în fiecare zi, cât și la evenimentele importante Legenda dansului
Această formă de mișcare datează din vechi timpuri. Legenda spune că, omul mergând pe stânca peșterii, a observat că umbra sa se mișcă odată cu el. Apoi a făcut numeroase mișcări care mai de care mai haotice. Astfel s-a bucurat de ”dansul umbrei” sale. Cine are aptitudini de dansator?
Toată lumea. Da, da. Ați citit foarte bine. Fiecare om se naște cu o mișcare ritmică. Aceasta se îmbină apoi cu ritmul naturii. Știai că dansatorii sunt persoane mai disciplinate decât ceilalți oameni? Se concentrează mai bine și au o perseverență mai mare. Potrivit, cercetătorilor, dansul îmbunătățește starea de sănătate.
Dicționar
Team: din limba engleză, echipă
Intermediar: situat la mijloc
Constanță: statornicie
Cha – cha – cha: stil de dans cu influențe americane
Limba sanscrita: limbă veche indo-europeană din India, în care este scrisă cea mai mare parte din literatura clasică indiană
Haotic: dezordonat
Disciplinat: ordonat
Perseverență: stăruință