Ştiaţi că un român a inventat stiloul? Și că lumea crede altceva? Vă spunem o poveste controversată
Ştiaţi că un român a inventat stiloul? Da. Ați citit corect. Stiloul este invenția românului Petrache Poenaru. Acesta a primit în 1827 Brevetul francez pentru invenție. Doar că atunci se numea ”Condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”. Invenția a revoluționat domeniul instrumentelor de scris. Pe lângă invenții, Poenaru a contribuit la educație și în societate. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune întreaga poveste, mai ales că, în lume, se consideră că inventatorul stiloului e un american. Acesta însă și-a prezentat invenția decenii mai târziu.
Apariția primelor stilouri
Între anii 3.000 – 2.800 înainte de Hristos, odată cu folosirea papirusului de egipteni și-au făcut apariția și primele instrumente de scris. Se foloseau nuiele de plumb, cum am mai scris în articolul despre creioane, dar și bucăți de papură ori trestie, sub formă de tuburi. Astfel puteau absorbi o coloană îngustă de lichid colorat. Lichidul era eliberat lent în momentul înclinării sub un anumit unghi. Aceste instrumente de scris ale scribiilor egipteni nu se mai terminau. Motivul? Materia primă folosită creștea peste tot, pe malurile Nilului.
Evoluția stilourilor
Adoptarea instrumentelor de scris din pene de pasăre este momentul care a marcat evoluția scrisului sub aspectul execuției și controlului caracterelor. Astfel a fost depășită caligrafia chinezilor care foloseau pensule cu păr fin și a început să se scrie caligrafic cu un instrument cu vârf stabil.
Pentru mai multe civilizații, pana sau penița a fost, o perioadă îndelungată, instrumentul de scris standard. Fie că era o pană proaspăt smulsă, de regulă de la o gâscă, fie că era găsită, pe drum, pană era mai întâi curățată. Se curăța pentru a îndepărtată grăsimea care ar fi împiedicat absorbția cernelii. Ulterior, se tăia în formă cu vârf ascuțit. Apoi pana se usca la căldură.
Penița din metal a început să fie utilizată odată cu începutul secolului al XIX – lea. Avea același vârf ascuțit ca și pana, doar că era o formă fabricată din metal, prinsă într-un suport de lemn, de obicei, sau os. În continuare, cei care o foloseau înmuiau vârful într-o călimară. Scriau până se usca cerneala în vârf, câteva cuvinte. Apoi înmuiau din nou, și tot așa.
Primul toc rezervor din lume
În anul 1827, românul Petrache Poenaru a brevetat, la vârsta de 28 de ani, primul toc rezervor din lume, știut atunci de ”stilograf”. Invenția a fost înregistrată mai întâi la Viena, pe urmă în Paris. Înregistrarea a fost făcută sub denumirea ”Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Prin intermediul invenției acesteia, au fost revoluționate mijloacele de scris. Oamenii au avut la dispoziție un instrument de scris extrem de util, care nu mai trebuia înmuiat tot la fiecare propoziție în călimară, pentru că avea propria rezervă, în interior.
Tocul cu rezervor cu cerneală ”Poenaru” elimina zgârâieturile pe hârtie făcute prin folosirea penelor, trestiilor și tocurilor cu peniță metalică. În același timp, elimina scurgerile nedorite de cerneală. Cu toate acestea, stiloul asigura un flux constant de cerneală. Era posibilă și înlocuirea unor anumite componente.
Stiloul lui Poenaru a fost primul instrument de acest gen din lume. Promovarea ”condeiului portăreț”, însă, nu a fost pe măsura așteptărilor lui Petrache. El rămâne însă primul toc cu rezervor de cerneală din lume, precursorul stiloului realizat în 1863 de Brissant şi Coffin şi perfecţionat, ulterior, în 1884 de americanul Lewis Edson Watterman, recunoscut în lume drept adevăratul inventator al stiloului cunoscut de noi azi. El a realizat un sistem practic de umplere cu cerneală a rezervorului. Producția de stilouri a fost dominată de acest sistem până pe la mijlocul secolului al 20 – lea. Rezervorul era o cămăruță pliabilă din cauciuc, în contact cu un levier sub forma unei pompițe de pe suprafața externă a stiloului. Prin ridicarea levierului se elimina aerul din cămăruță și se crea astfel un vid. Apoi, prin eliberarea levierului, cerneala era aspirată în rezervor. Riscul închegării a fost redus la minimum de către camera etanșă și îmbunătățirea calității cernelii.
Cine a fost Petrache Poenaru
Petrache Poenaru (1799 – 1875), s-a născut în Bănești, Vâlcea. Continuarea studiilor lui a fost posibilă datorită faptului că a locuit cu rude mai înstărite.
El este cunoscut și drept primul român care a brevetat o invenție. A făcut studii secundare în 1811 – 1818, la Craiova, la școala din cadrul Bisericii Obedeanu. În acești ani de studiu, Tudor Vladimirescu îi devine pasiune aprigă. I-a fost secretar înainte de a inventa stiloul, Vladimirescu observându-i inteligența și insistând să plece să studieze în străinătate. A studiat la Viena și la Paris filologia și științele tehnice.
Fiind în străinătate, acesta a aflat de o invenție nouă: trenul. La o lună după lansarea primei rute feroviare, între Liverpool și Manchester, realizată în septembrie 1830, acesta își cumpără un bilet, devenind primul cetățean român care a călătorit vreodată cu trenul.
Reîntoarcerea acasă
După ce s-a întors în țară, Petrache Poenaru s-a implicat în sistemul de învățământ și în politică. A participat la Revoluția din 1848 și a făcut parte din Comisia de liberare a robilor. A devenit șeful Ministerului de Externe, pe atunci sub denumirea ”Marea Postelnicie”.
Ia parte la înființarea Societății Filarmonice. Introduce sistemul metric în Muntenia și contribuie la înființarea Școlii de Agricultură, fiind profesor de matematică și fizică. Apăra drepturile omului. Pentru că a luptat pentru eliberarea robilor rromi a ajuns la închisoare. Apoi se întoarce la funcția de șef al Ministerului. Devine cofondator al Școlii de Poduri și Șosele. Devine autorul primului curs de geometrie din Țara Românească. Devine coautor al primului dicționar francez – român.
În 1861 este numit membru de onoare al Societății Astra, în urma atenției din partea lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Principatelor Unite. După nouă ani devine membru al Academiei Române. A murit la vârsta de 76 de ani.
Dicționar
Papirus: plantă erbacee acvatică, cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală
Primitive: străvechi
Papură: plantă acvatică cu tulpina neramificată, înaltă și subțire
Trestie: plantă erbacee cu tulpina lemnoasă, cilindrică, cu frunze de culoare verde – albăstruie și flori verzi – gălbui, cu pete violete
Caligrafie: arta și deprinderea de a scrie frumos
Călimară: vas mic de sticlă, de porțelan sau de metal, în care se ține cerneala
A breveta: a recunoaște o invenție printr-un brevet
Condei: unealtă de scris în formă de bețișor, la care se atașează o peniță
Levier: pârghie de manevră la un mecanism
Etanșă: care nu permite să intre sau sa iasă un fluid
Sistem metric: ramură a poeticii care se ocupă cu studiul structurii versului și al unităților prozodice
Surse foto: merrjep.al, Descopera.ro
Surse: edițiadedimineata.ro, istoriiregasite.wordpress.com, giz.ro, stiri.tvr.ro