Legenda meșterului Manole – mit sau adevăr. Mănăstirea de la Curtea de Argeș, mănăstire fără asemănare
Legenda meșterului Manole – mit sau adevăr? Toți românii au auzit de faimoasa legendă de la Mănăstirea Curtea de Argeș. Legenda a devenit în timp unul din miturile noastre de bază.
Această legendă este o capodoperă a culturii noastre. Este legată de Mănăstirea Curtea de Argeș, ctitorul fiind Neagoe Basarab (Negru Vodă), din secolul al 16-lea. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune în continuare una din cele mai cunoscute legende.
Povestea de la baza legendei
Legenda Meșterului Manole a cunoscut mai mult de 200 de variante. Povestea este aceeași în toate variantele. Neagoe Basarab cu ”Nouă meșteri mari/ Calfe și zidari/ Și Manole zece/ Care-i și întrece”, caută loc ”Pe Argeș în gios/ Pe un mal frumos”. Locul este pentru a clădi ”Mănăstire naltă/ Cum n-a mai fost altă”. Munca este în zadar, pentru că ce muncesc ziua, se prăbușește noaptea.
Sacrificiul din vis
Manole visează că trebuie să o sacrifice pe prima femeia care aduce de mâncare ”la soț/ ori la frate”. Prima femeie care apare este chiar soția sa, Ana. Meșterul se roagă la Dumnezeu să o oprească, dar acest lucru nu se întâmplă. Zidirea femeii este cel mai emoționant moment al legendei: ”Iar Manea ofta/ și se apuca/ Zidul de zidit/ Visul de-mplinit”.
Izvorul, mărturie a unui suflet de geniu
După ce mănăstirea fără asemănare a fost ridicată, Manole a rămas pe acoperiș. Schelele au fost luate la porunca voievodului ca niciodată să nu se poată ridica: ”altă mănăstire/ pentru pomenire/ mult mai luminoasă/ și mult mai frumoasă”. Manole își construiește aripi din ”șindrile ușoare”, asemenea celorlalți meșteri. În locul în care s-a sfârșit zborul acestuia a apărut un izvor. El este mărturie și azi că sufletul geniului Manole este veșnic.
Pentru români, legenda meșterului Manole care a zidit-o pe soția sa este cea mai cunoscută și cea mai valoroasă. Acest lucru se datorează versurilor frumoase și emoționante. Femeia a acceptat zidirea și nu a protestat. Acest lucru o face una din figurile cele mai luminoase din literatura noastră populară. De asemenea, este frumoasă și valoroasă pentru că doar ea asociază sacrificiul, atât cu durabilitatea construcției, cât și cu valoarea artistică.
Mănăstirea lui Negru Vodă
Mănăstirea de la Curtea de Argeș este o bijuterie arhitectonică, un loc minunat de rugăciune și reculegere. Mănăstirea este situată în Curtea de Argeș. Ctitorul ei a fost Neagoe Basarab în anii 1515 – 1517. Este construită din piatră fățuită și profilată.
Dicționar
Mit: legendă
Etnogeneză: ramură a antropologiei care studiază originea și filiația raselor și a popoarelor
Posteritate: succesiune de generații viitoare
Calfe: lucrători calificați după o perioadă de ucenicie