Creionul, așa cum îl cunoaștem noi azi, este o invenție franțuzească. Una extrem de utilă pentru că, de secole, ajută oamenii să își exprime gândurile și, poate, potențialul artistic. V-ați gândit, însă, de ce e așa important acest obiect? ȘTIRI PENTRU COPII vă spune fabuloasa poveste a creionului.
Creionul este un instrument de scris și de desenat, constituit dintr-o mină de grafit protejată de un înveliș de lemn. Există creioane din plastic sau metal, mai rar folosite. Când mina se consumă, ajungând ca învelișul creionului să zgârie suprafața de scriere, creionul este ascuțit cu o ascuțitoare.
Cu ajutorul lui, scriitorii au creat opere în literatură, iar pictorii și-au arătat imaginația și talentul realizând primele schițe ale unor tablouri celebre. Câți dintre noi ne gândim că la baza unui desen ori a unei schițe stă, de fapt, creionul?
Istoria creioanelor moderne începe de la instrumentele denumite de romani „stylus”. Scribii romanilor, dar și cei din Egiptul antic, le foloseau pentru a scrie pe papirusuri. Nu erau confecţionate din grafit, ci din plumb topit în tulpini de stuf sau bambus pentru a lua o formă rotundă, ușor de ținut în mână. Trecerea de la plumb la grafit s-a făcut abia în epoca Renașterii, în Europa, după ce s-a descoperit un zăcământ important pe continentul nostru.
Cunoscut și sub numele de carbon negru, grafitul este un mineral lucios, având structura de cristale hexagonale opace. Termenul ”grafit” vine din limba greacă: ”graphein”, care înseamnă ”a scrie”. Face referire la urma neagră lăsată de acest mineral pe o suprafață de scris.
Se credea că grafitul fusese descoperit pentru prima oară în Europa, în Bavaria, la începutul secolului al XV-lea. Însă, s-au găsit dovezi care atestă că aztecii îl foloseau deja cu câteva sute de ani înainte. Tot ca să scrie.
Ideea e că, pornind de la grafitul descoperit în Europa, creionul modern a fost inventat în anul 1795, de Nicholas-Jaques Conté, un om de știință aflat în slujba armatei lui Napoleon Bonaparte. De fapt, creionul şi-a făcut apariţia în anul 1564 într-un depozit de grafit din Anglia. Un an mai târziu, naturalistul germano-elvețian Conrad Gesner a fabricat primul instrument de scris, un grafit a introdus într-o bucată de lemn.
Încă de la începutul folosirii grafitului, oamenii s-au gândit cum să își protejeze mâinile și cum, să îl protejeze pe el, acest material fiind extrem de fărâmicios. Pictorul, fizicianul și chimistul francez Nicholas Jacques Conté a reușit cu adevărat stabilizarea materialului, un secol mai târziu după instrumentul de scris prezentat de Gesner și l-a ”îmbrăcat” în ceea ce știm azi că este un creion. În continuare, creioanele se fac după principiul lui Conté.
Conté a creat creionul cu mină de grafit așa cum se prezintă el și astăzi. Era destul de complicat, totul făcându-se manual. Conté ”cocea” un amestec de apă, argilă și grafit într-un cuptor, la 1.037 grade Celsius. Rezultatul era o pastă mai degrabă solidă, însă, totuși maleabilă, pe care o încastra într-un înveliș de lemn.
În funcție de necesitate, acest înveliș lua formă rotundă (pentru scris) sau pătrată (pentru tâmplari, de exemplu). Știți de ce vor tâmplarii creioane pătrate? Ca să nu le alunece pe masa de lucru.
Cum cele mai pure depozite de blocuri de grafit se gaseau în Borrowdale, lângă Keswick (Anglia), aici a fost deschisă și prima fabrică de creioane. Cumberland Pencil Company a fost inaugurată în anul 1832 și funcționează și azi. Doar că acum folosește grafit adus din Sri Lanka, după ce minele locale au fost închise.
Mai trebuie să știți și că tot un francez a inventat prima ascuţitoare, în anul 1828. Este vorba de matematicianul Bernard Lassimone. Ascuțitoarea e utilă doar în cazul creioanelor rotunde. Până la inventarea ascuțitorii, oamenii ascuțeau creioanele folosind cuțite.
Astăzi, cele mai multe creioane sunt ”made in China”. Adică sunt fabricate în această țară și exportate peste tot în lume.
Între timp au fost inventate și creioanele mecanice. Acesta au mecanisme care împing mina de grafit și se pot reîncărca. În medie, un creion mecanic poate trasa, cu o singură mină, o linie de 50 de kilometri lungime, sau poate scrie 40.000 de cuvinte.
În Kuala Lumpur (Malaezia) se găsește cel mai mare creion din lume. Acesta are peste 22 de metri, se numește ”Castell 9000” și este în incinta fabricii pe care compania Faber-Castell o oare aici.
Cel mai scump creion din lume pornește de la prețul de 20.000 de dolari. El este produs tot de compania germană Faber-Castell. Creionul este din lemn de cedru placat cu aur alb de 18 karate și are chiar trei diamante. Și capac cu ascuțitoare. La prima vedere nici nu arată așa spectaculos. Se numește: Graf von Faber-Castell Limited Edition Perfect Pencil.
Universitatea California a folosit un microscop electronic, pentru a trasa linii de 50 de nanometri (un nanometru este o milionime dintr-un milimetru). Putem spune că acesta este cel mai mic creion inventat vreodată.
Creioanele au fost de la început folosite chiar și în misiunile spațiale. Ele sunt utilizate în continuare. Întotdeauna cosmonauții iau cu ei creioane, pentru că sunt singurele instrumente de scris care funcționează perfect în condiții de imponderabilitate sau gravitate 0. Pixurile sau stilourile nu pot face acest lucru.
Grafit: carbon natural aproape pur, cristalizat în sistemul hexagonal, de culoare cenușie – neagră și cu luciu metalic, având mai multe utilizări în industrie
Papirus: plantă erbacee acvatică cu tulpina formată din foițe membranoase, care crește mai ales în Delta Nilului și în Africa Centrală, ulterior numele s-a dat ”hârtiei” obținute prin prelucrarea acestei plante
Scribi: scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic
Opac: prin care nu poate trece lumina
Argilă: pământ, lut
Imponderabilitate: stare a unui corp a cărei greutate se reduce datorită ieșirii sale din câmpul gravității terestre
Sursa foto: Harold Neal / Flickr