Vești pentru elevi: Evaluarea Națională se va desfășura la aceleași discipline!
Vești pentru elevi: Evaluarea Națională se va desfășura la aceleași discipline! Executivul a adoptat în ședința de astăzi, 20 decembrie, prorogarea unor termene și condiții privind desfășurarea unor examene (Evaluarea Națională și Bacalaureat) și a admiterii la liceu.
Prin această decizie, Guvernul a corelat modalitatea de evaluare, pe discipline, cu modalitatea de predare-învățare, conform planului-cadru în baza căruia elevii au studiat în clasele V-VIII.
„Amintesc că, pentru elevii care studiază în clasele V-VIII, începând din anul 2021, era prevăzută evaluarea transdisciplinară. Aceasta nu a fost pregătită printr-un proces de predare – învățare transdisciplinar”, a declarat ministrul Educației și Cercetării Monica Cristina Anisie.
Această măsură răspunde îngrijorărilor elevilor aflați acum în clasa a VII-a. Ea asigură predictibilitate pentru elevii din clasele a V-a și a VI-a, structura Evaluării Naționale rămânând neschimbată și pentru ei. „Consider că este o veste bună și mult așteptată de către copii, familiile lor, dar și de către profesorii care îi pregătesc pe elevi!”, a completat ministrul Anisie.
Atunci cand a preluat mandatul de ministru al Educatiei, Monica Cristina Anisie a facut o promisiune. „Preiau mandatul de ministru al Educației și Cercetării cu deplină responsabilitate și încredere. Sunt un om al sistemului de educație și un profesor care și-a făcut treaba la clasă cu încredere și responsabilitate. Mă voi baza pe aceste valori și la minister. Cu transparență, credibilitate și predictibilitate vrem să luăm măsuri pentru copii, elevi și studenți. Îmi doresc ca acest mandat sa fie bazat pe ceea ce înseamnă transparență decizional. Mă voi consulta întotdeauna cu toți partenerii noștri educaționali”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării.