“Elevii nu își imaginează că profesorii sunt și ei oameni, că dorm, au pijamale, că au o viață” ne povestește Andrada Sorca, președintele și fondatorul InEdu, un ONG înființat acum patru ani care își propune schimbarea în educație. Acest proiect îi ajută pe oamenii de la catedră să devină mai buni în ceea ce fac. Inițiativa în educație îi antrenează să devină creativi, implicați și detașați de învățarea tradițională. InEdu realizează evenimente și cursuri gratuite, unește profesorii, îi inspiră și le demonstrează că nu există epuizare.
ŞTIRI PENTRU COPII: Cum a început proiectul InEdu?
Andrada Sorca: Noi spunem că acest spațiu este sufrageria educației. Povestea InEdu a început acum patru ani când trei prieteni, Cătălin şi Ana şi cu mine, am hotărât schimbarea. Am decis să realizăm ceva din visele şi planurile pe care le aveam noi legate de educaţie. Ne doream să facem o schimbare în educaţia românească. Nu aveam idee de unde să începem deoarece sunt multe probleme de rezolvat. Am pus bazele unui ONG care treptat să se ocupe şi să ajute la rezolvarea acestor probleme. Am pornit într-o seară când ne-am gândit să organizăm un eveniment inspiraţional pentru profesori. Un eveniment care să îi aducă pe profesori împreună şi să conştientizeze rolul şi importanţa lor în societate. De atunci am pornit o serie întreagă de proiecte şi tot aşa am crescut şi ne-am dezvoltat.
ŞTIRI PENTRU COPII: Coordonezi un proiect intitulat SuperTeach. Ce îşi propune ?
Andrada Sorca: Pot să vă spun că este un proiect organizat la nivel naţional de către Romanian Bussiness Leaders şi alte organizaţii partenere. Eu în Timişoara mă ocup de comunitate. SuperTeach îşi propune să susţină profesorii şi să investească în ei. Sunt trei mari evenimente: Conferinţele SuperTeach care au loc în mai multe oraşe din ţară, până acum în 18 oraşe. În urma conferinţelor există ateliere speciale pentru profesori. Apoi mai sunt formările – un tip de cursuri mai lungi. Este vorba de programul ”Mentalitate deschisă în educaţie”. Programul acesta se desfășoară în țara noastră prin Institutul Dezvoltării Personale, iar internațional este organizat de Institutul Altringer. Practic, în acest proiect este vorba despre cum putem ajuta profesorii, cum se poate genera schimbarea la clasă schimbându-se ei.
ŞTIRI PENTRU COPII: Care a fost criteriul de selecție pentru SuperTeach?
Andrada Sorca: Avem momentan 25 de profesori care au participat la Timișoara. Ne-am dorit să vedem profesori care doresc să se implice. Am vrut profesori care să își dea seama cum pot face ei lucrurile altfel la clasă. Important a fost să citească cartea ”Mentalitate deschisă”, să completeze un formular cu întrebări, apoi să participe la SuperTeach. Noi sperăm să creștem numărul profesorilor care participă și se implică la clasă. Este oricum foarte bine deoarece în toată țara se organizează cursuri și colegii noștri sunt facilitatori pentru diferite județe. Chiar dacă avem deocamdată doar 25 de profesori noi ne dorim să ajungem la un număr foarte mare. În cinci ani sperăm să fie undeva pe la 20.000 de persoane. Noi îi încurajăm să participe și să se implice.
ȘTIRI PENTRU COPII: Ce tip de cadre didactice aveau posibilitatea să se înscrie?
Andrada Sorca: Cursurile sunt pentru toate cadrele didactice. Se pot înscrie de la nivelul preprimar, primar și gimnazial. Practic, orice om care lucrează cu copiii poate participa la aceste cursuri. Noi ne dorim ca acești oameni să se întoarcă în clasa lor și să implementeze lucrurile învățate. După finalizarea cursului profesorii au o serie de teme pe care le urmează și cursul continuă și online.
ŞTIRI PENTRU COPII: Tu ești cadru didactic. Care este secretul unei bune relații cu elevul?
Andrada Sorca: Relația nu se întâmplă peste noapte. Este foarte important să ne alocăm timp pentru a crea relația. Trebuie gândite activități care să ne apropie și să îi descoperim pe elevi așa cum sunt ei. Trebuie să aflăm cât mai multe lucruri și să ne distrăm. Noi trebuie să căutăm o parte plăcută care să susțină învățarea. Eu mizez foarte mult pe autenticitatea cadrului didactic. Merg pe ideea de a te prezenta elevilor așa cum ești tu, cu toate emoțiile și trăirile pe care le ai și de a fi acolo prezent în viața copiilor. Ei nu își imaginează că profesorii sunt și ei oameni, că și ei dorm, că au și ei pijamale, că au o viață. Dacă se întâlnesc cu ei pe stradă sunt foarte uimiți să ne vadă. Pe mine mă întrebau la un moment dat dacă eu trăiesc în școală.
Trebuie să le arătăm latura noastră umană și să le dăm voie să știe și ei lucruri despre noi. Le putem spune ce culoare ne place, dacă avem copii, ce tip de cărți citim, unde am fost în vacanţă. E important să povestim despre noi pentru a-i încuraja să se deschidă. Cred că o bună colaborare cu copiii se bazează şi pe o bună colaborare cu părinţii
ŞTIRI PENTRU COPII: Oare copiii din ziua de azi sunt prea curioși, pun prea multe întrebări sau, dimpotrivă, sunt prea agresivi?
Andrada Sorca: Este important să încurajam mult mai mult curiozitatea și deschiderea copiilor. În același timp cred că poate exista poate o plictiseală care să aibă ca și consecință petrecerea timpului în fața telefoanelor și tabletelor și activităților în care ei imediat simt o plăcere și o bucurie. Cred că firea lor este în general de a fi curioși, adică cred că orice copil prin natura sa este curios. Rolul nostru de profesor este de a menține această curiozitate trează și activă și de a nu le stopa creativitatea, ci din contră, de a le crea contexte în care creativitatea și curiozitatea lor să fie pusă în folosul învățării.
ŞTIRI PENTRU COPII: În opinia ta care ar fi trei metode pentru a le stimula creativitatea şi curiozitatea?
Andrada Sorca: Din punctul meu de vedere este foarte important să lăsăm spaţiu de creaţie în clasă. Adică, să îi implicăm şi pe ei în luarea diferitelor decizii. Spre exemplu, cum amenajăm o anumită porţiune a sălii noastre de clasă, cum să se desfăşoare o serbare şcolară, ce piesă să alegem pentru teatru. Trebuie să le dăm şi lor posibilitatea de a-şi pune creativitatea şi ideile în mişcare. Eu mă bazez foarte mult pe arte în clasă. În opinia mea orele de matematică de desen şi muzică au aceeaşi valoare. Şcoala nu înseamnă doar matematică şi română, ea este o învăţare cu totul. De aceea nu aş încuraja renunţarea la mai multe ore sau practicile în care se înlocuiesc orele de muzică cu ore de limba română.
Este importantă crearea unui spaţiu în care ei să îşi spună părerea despre o carte citită sau pictura pe care au realizat-o, despre sentimentele pe care le trăiesc la ascultarea unei piese. Spaţiul acesta de exprimare este important pentru ei, nu doar să răspundă anumitor cerinţe din manual. Spaţiul acela este de reflectare la lucrurile învăţate într-o zi.
ŞTIRI PENTRU COPII: La InEdu aveți foarte multe proiecte sociale. Îmi poți povesti câte ceva?
Andrada Sorca: Avem foarte multe proiecte cu impact în zona de educație. Avem în fiecare lună un atelier pentru profesori în care aceștia își pot îmbunătăți abilitățile de predare sau își pot dezvolta alte abilități care să îi ajute atât în viața profesională, dar și în viața personală. Lunar avem un trainer care susține aceste ateliere și ne bucurăm foarte mult de această colaborare. Apoi avem în fiecare lună un club de carte în care promovăm lectura în domeniul educațional și la clubul de carte invităm și părinții să ni se alăture.
Suntem parteneri în cadrul conferințelor organizate de Academia Mămicilor și ne dorim ca informațiile despre educație, despre nutriție, despre stilul unei vieți sănătoase să ajungă la părinți și promovăm aceste conferințe în cadrul comunității noastre. Avem, de asemenea, câteva proiecte care sunt destinate doar tinerilor. O echipă din cadrul InEdu coordonează activitățile pentru tineri și lucrăm în strânsă legătură cu Consiliul Elevilor. Avem o bibliotecă în care se găsesc diferite cărți din zona de educație, psihologie, dezvoltare personală și încurajăm comunitatea să vină și să citească și să împrumute aceste cărți de la noi.
Avem proiecte care sunt punctuale cum a fost Festivalul de Educație în octombrie când am sărbătorit Ziua Mondială a Educației sau școlile de vară pe care le-am desfășurat în mediul rural, seri de film, diferite conferințe care au avut loc o singură dată, dar pe o anumită temă și dezbaterile publice. E nevoie și de schimbarea politicilor publice și schimbarea diferitelor programe școlare sau conținuturi pe care noi le putem îmbunătăți. Deci am încercat în Timișoara să creăm și o mică cultură a dezbaterilor iar anul acesta suntem foarte fericiți că proiectul nostru a fost acceptat la Timotion și foarte mulți oameni au alergat pentru educație și pentru a ne susține proiectele.
ŞTIRI PENTRU COPII: Aveați un proiect intitulat ”Lectura te face mare”. Ce s-a întâmplat cu el?
Andrada Sorca: A fost o seară de inspirație pentru profesori în care am prezentat diferite proiecte care se întâmplă la nivel local. Am povestit despre un proiect pe care l-am desfășurat la clasă, în care copiii au citit timp de o lună de zile în fiecare zi câte o poveste și au avut o fișă de lectură pe care au completat-o. Ce mi se pare extraordinar este că în urma acelui proiect o învățătoare participantă s-a hotărât sa creeze un alt proiect care să promoveze lectura.
”Citește și după cei șapte ani de acasă” este proiectul colegei noastre, Simona. În urma acelui proiect, practic, au fost încurajați mulți copii și multe clase să participe la seri de lectură, la lansări de carte și în cadrul școlilor să citească câte o carte în fiecare lună. Practic a fost așa un efect de domino început cu o seară mică și au fost alte proiecte care s-au continuat și cred că aici se vede și frumusețea unei comunități.
În şcoală aveam în fiecare zi 15 minute de lectură în care opream toată activitatea și ne retrăgeam într-o poziție comodă și confortabilă fiecare copil cu cartea în mână şi citeam.
După câteva luni de implementare a acestui proiect, a acestei idei de fapt, am tras câteva concluzii cu copiii și a fost extraordinar să realizeze cât de multe pot face în acele 15 minute, puneam alarma să sune când se terminau cele 15 minute și de fiecare dată ei ziceau: ”Deja? A trecut prea repede!”. Și ne-am adâncit într-adevăr în lectură și era foarte interesant că fiecare citea altă carte, citea ce își dorea și, de asemenea, copiii erau curioși să știe ce citesc eu. Cream așa, mici discuții despre cărțile pe care le citim, prezentări ale cărților, schimburi de cărți.
A fost un proiect foarte frumos. De asemenea, ne dorim să conturăm un alt proiect la InEdu. Este vorba despre un geamantan cu lectură, un geamantan în care vom pune mai multe cărți.
ŞTIRI PENTRU COPII: Discutând despre școli, în ultimul timp situațiile de bullying sunt tot mai dese în școli. Ce crezi că se poate face în acest sens?
Andrada Sorca: Este o carte pe care am citit-o și la clubul de carte și o recomand. Se numește ”Fenomenul bullying și 8 strategii pentru a-i pune capăt”. Ne confruntăm cu multe situații și ne este tot mai greu să gestionăm relaționarea dintre copii. Recomand această carte tuturor educatorilor și părinților pentru a înțelege mai bine ce înseamnă bullying și ce nu este bullying. De multe ori termenul este folosit greșit și trebuie să înțelegem cu adevărat la ce se referă. Ca tehnici găsim în carte foarte multe variante.
Foarte important să sesizăm orice situație în clasă și să discutăm despre ea cu copiii. E foarte, foarte important să nu le lăsăm să treacă și să le ignorăm pentru că impactul emoțional poate fi unul foarte puternic dacă nu intervenim imediat. Și, de asemenea, mai avem o carte pe care o recomandăm. Este aceasta: ”Prieteni buni, dușmani aprigi. Să înțelegem viața socială a copiilor”. Vorbește exact despre cum trăiesc copiii viața asta socială și cum pentru ei școala este în primul rând un spațiu de socializare, apoi unul de joacă și abia la final unul de învățare. E o carte foarte, foarte bună!
ŞTIRI PENTRU COPII:Î n final te rugăm să transmiți un mesaj atât copiilor, cât şi părinţilor
Andrada Sorca: Dragi copii, vreau să vă gândiţi la profesorii din viaţa voastră, la un profesor preferat, poate. Vă încurajez să îi faceţi un desen în care să vă exprimaţi dragostea, bucuria şi mulţumirea. Trebuie să vă bucuraţi că există un om care vă ajutî să descoperiţi învăţarea.
Detașat: liber
ONG: O organizație neguvernamentală (abreviat ONG) este o instituție care lucrează independent față de activitatea guvernului.
Facilitator: persoană care se ocupă cu organizarea, are rolul de a uşura, de a explica.
Interviu realizat în colaborare cu Laura Moldovan
[foogallery id=”10212″]