COMORILE MUZEELOR. Domnul din bronz, la MNaB
Pe o masă, într-un depozit de muzeu, stă un domn care călătorește de aproape un secol. A fost la Viena, a trecut prin vremuri agitate, prin schimbări de regim și prin multe mutări. Astăzi locuiește în patrimoniul Muzeului Național al Banatului.
Este vorba despre o plachetă din bronz realizată în anul 1930 de Anton Rudolf Weinberger, artist născut la Reșița și devenit unul dintre cei mai apreciați medaliști ai Vienei. În bronzul acestei lucrări a rămas chipul lui Caius Brediceanu, diplomat lugojean, participant la marile momente care au însoțit nașterea României moderne.
Cum arată comoara
Privită de aproape, placheta seamănă cu o fotografie care a căpătat greutate. Artistul a modelat fiecare detaliu cu o răbdare aproape incredibilă: firele broderiei de pe guler, faldurile uniformei diplomatice, decorațiile purtate pe piept, linia nasului, expresia concentrată a privirii. Bronzul pare moale, deși este metal.
Placheta are aproape 23 cm în diametru și face parte dintr-o categorie aparte de obiecte. Ea nu este monedă și nici medalie obișnuită. Este o lucrare de artă medalistică, un fel de întâlnire între sculptură și istorie. În locul unei statui uriașe din piață, artistul a ales un cerc de bronz în care să încapă un om și o epocă.
Caius Brediceanu
A fost unul dintre bănățenii care au reprezentat România în lume. A lucrat la Rio de Janeiro, la Vatican, la Viena și la Helsinki. În spatele acestui profil sever se ascunde povestea unui om care a purtat conversații diplomatice pe mai multe continente și care a contribuit la construirea relațiilor dintre România și alte state. Anton Rudolf Weinberger a înțeles că oamenii importanți lasă urme în documente, în fotografii și în amintiri. El a ales o altă cale. Le-a lăsat chipul în bronz.
Iar după aproape o sută de ani, bronzul încă vorbește. Despre Banat. Despre artă. Despre un timp în care eleganța unei uniforme și greutatea unui cuvânt puteau schimba istoria.
Voicu Dumitraș în dialog cu Valeriu Sepi, artistul de trei sferturi de veac. Un interviu profund