Cei mai buni elevi din România în domeniul Inteligenței Artificiale
Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara anunță cu deosebită mândrie performanța excepțională obținută de elevul David Georgescu, din clasa a XI-a MI1, care s-a calificat în lotul restrâns al României pentru participarea la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI) 2026.
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a găzduit, în perioada 21–25 mai 2026, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din România în domeniul Inteligenței Artificiale.
În urma probelor de selecție desfășurate pe parcursul taberei, elevul David Georgescu, de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a obținut calificarea în echipa restrânsă a României și va reprezenta Timișoara, alături de alți șapte elevi de elită din țară, la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială, care va avea loc în perioada 2–8 august 2026, la Astana, în Kazahstan.
Evenimentul, organizat de UVT în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș, a reunit treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, participanții beneficiind de workshop-uri avansate, sesiuni tehnice și probe de selecție desfășurate în cadrul Facultății de Matematică și Informatică a UVT. Activitățile au fost susținute atât de cadre didactice universitare locale, cât și de specialiști internaționali și profesori ai universităților partenere, oferind un cadru de pregătire la standarde internaționale.
Premiere
În cadrul festivității de premiere organizate la Universitatea de Vest din Timișoara au fost prezenți rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, prorectorul Flavia Barna, decanul Facultății de Matematică și Informatică, conf. univ. dr. Cosmin Bonchiș, reprezentanți ai Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica Timișoara, între care conf. univ. dr. Ovidiu Baniaș, inspectorul de specialitate informatică din cadrul ISJ Timiș, prof. Jelco Stancov, doamna profesoară Renata Boar- profesorul coordonator al elevului, directorul Colegiului Național „C.D. Loga”, prof. Violeta Bontilă și alte cadre didactice și părinți.
Performanța obținută de David Georgescu confirmă nivelul ridicat de excelență academică al elevilor Colegiului Național „C.D. Loga” și evidențiază potențialul remarcabil al tinerilor pasionați de noile tehnologii și de domeniul Inteligenței Artificiale. Totodată, această reușită reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate educațională timișoreană și pentru România.
Îi transmitem felicitări elevului David Georgescu și doamnei profesor Renata Boar pentru această realizare de excepție și le urăm mult succes la etapa internațională din Kazahstan!