Ada Hausvater: două decenii care au redefinit Teatrul Național din Timișoara
Un bun manager de teatru este cel care transformă un vis artistic într-o comunitate vie, unde fiecare spectacol devine o întâlnire autentică între oamenii de pe scenă, din spatele ei, din culise, din fabrica de decoruri, din sală. El construiește nu doar producții, ci încredere, echilibru și sens, ținând împreună artiștii, echipa și publicul într-o respirație comună. Mai presus de toate, este omul care vede viitorul înainte ca el să prindă formă și are curajul să-l facă posibil.
Vineri dimineață, echipa reunită a Teatrului Național din Timișoara și-a aplaudat în picioare managerul, după aproape 21 de ani de activitate desfășurată împreună, în mandatele Adei Hausvater. Parcursul excepțional al Teatrului Național din Timișoara, condus în ultimele două decenii de Ada Hausvater, reprezintă o importantă carte de vizită pentru noul manager al Teatrului Național din București.
„Amprenta Teatrului Național”: identitate și viziune
Teatrul Național din Timișoara și-a definit identitatea în acești ani – și nu mai puțin, particularitatea – prin ceea ce managerul său a numit „amprenta Teatrului Național”: forță – construcție – direcție – energie.
Este o realitate incontestabilă faptul că, în ultimii 20 de ani, instituția a devenit un reper de viziune și stabilitate. Această perioadă a fost marcată de consolidarea unei echipe profesioniste — artistică, tehnică și administrativă — a cărei prioritate zero a rămas, constant, relația dintre Spectacol și Spectator.
Management, comunitate și responsabilitate
Dincolo de scenă, drumul pozitiv al Naționalului s-a sprijinit în permanență pe un management riguros, bazat pe respectarea legii și pe principiile profesionalismului. Astfel, teatrul a reușit să îmbine actul cultural cu educația și civismul activ, definindu-și un parcurs integrator în comunitate.
Această identitate profesională a făcut ca Teatrul Național din Timișoara să dobândească o voce rezonantă în societate. Astfel se explică și faptul că viziunea Timișoarei Capitală Culturală Europeană s-a născut din ambiția strategică a teatrului, care a funcționat ca forță motrice, oferind primul impuls acestui demers.
Model de bune practici și deschidere internațională
În mandatele Adei Hausvater, Naționalul timișorean s-a impus ca un model de bune practici. Profesionalismul autentic a însemnat aici o sinteză între viziunea creativă, rigoarea realității și respectarea legislației.
Teatrul și-a dezvoltat capacitatea de a anticipa viitorul, a lansat proiecte de impact internațional și a adoptat abordări macroscopice, transformând un vis instituțional într-un proiect european care a redefinit identitatea și viitorul Timișoarei.
Viitorul: Sala 2023 și noi universuri teatrale
În scurtă vreme, Sala 2023 se va deschide pentru a face loc unor noi universuri scenice, reflectând standardele profesionale ale Teatrului Național.
Imaginația artistică se materializează atât pe scenă și în culise, cât și în Atelierele Fabrica de decoruri, prin ingeniozitate și expertiză tehnică de înalt nivel.
Astfel, Teatrul Național din Timișoara își continuă drumul european, pe fundația solidă construită în ultimele două decenii.
Mulțumiri și un nou început
Echipa Teatrului Național din Timișoara îi mulțumește Adei Hausvater și îi rămâne alături, cu deplină încredere.
Totodată, sunt felicitați colegii de la Teatrul Național din București pentru deschiderea unei noi pagini în istoria instituției — o pagină care, așa cum o dovedește experiența Timișoarei, are toate premisele succesului alături de noul lor manager.