Noi reguli pentru temele elevilor: timp limitat, feedback obligatoriu și interzicerea temelor ca pedeapsă
Ministerul Educației a publicat un nou set de reguli privind temele pentru acasă, cu scopul de a reduce supraîncărcarea elevilor și de a asigura un echilibru între activitățile școlare și timpul liber.
Proiectul introduce limite clare de timp, responsabilități bine definite pentru profesori și conducerea școlii, precum și feedback obligatoriu din partea elevilor și părinților.
Timp limitat pentru teme: 1 oră la primar, 2 ore la gimnaziu și liceu
Cea mai importantă prevedere vizează timpul maxim pe care elevii ar trebui să-l petreacă zilnic pentru temele pentru acasă:
* 1 oră pentru elevii din ciclul primar,
* 2 ore pentru elevii de gimnaziu și liceu.
Respectarea acestor limite nu mai ține doar de profesorii de la clasă. Dirigintele și directorul unității școlare devin responsabili pentru monitorizarea și aplicarea regulilor, pe baza feedbackului anual oferit în mod obligatoriu de elevi și părinți.
Dirigintele va analiza situația temelor, va sintetiza observațiile elevilor și ale părinților și va informa directorul, care poate dispune măsuri corective, în consultare cu Comisia pentru curriculum.
Regulile prevăd și limitări pentru proiectele sau lucrările de sinteză: la fiecare disciplină poate fi solicitată cel mult o astfel de lucrare pe modul**, pentru a evita aglomerarea sarcinilor.
Fără teme în vacanțe pentru primar și gimnaziu
Potrivit articolului 4, în vacanțe nu se vor da teme pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, decât cu titlu de excepție. Chiar și atunci, aceste teme vor fi considerate suplimentare, și nu obligatorii.
Accent pe învățarea în clasă, nu acasă
În special în perioadele de evaluare, profesorii sunt încurajați să folosească activități și aplicații la clasă, similare temelor pentru acasă, pentru a reduce presiunea asupra elevilor.
Totodată, în cadrul orelor se va pune un accent sporit pe dezvoltarea tehnicilor de învățare independentă, astfel încât elevii să își poată organiza și realiza eficient sarcinile și temele viitoare.
Cum se evaluează tema pentru acasă
Temele trebuie evaluate, însă notarea lor nu este obligatorie. Evaluarea poate include:
* verificare frontală,
* discutarea în clasă a dificultăților întâmpinate,
* o scurtă testare de aproximativ 10 minute, bazată exclusiv pe tema dată.
Reguli stricte pentru a proteja elevii: fără teme ca pedeapsă
Documentul subliniază că, în stabilirea temelor, profesorii trebuie să evite efectele negative: suprasolicitare, pierderea interesului pentru învățare, oboseală, reducerea timpului liber sau accentuarea diferențelor între elevi.
Mai mult, se interzice clar folosirea temelor ca formă de pedeapsă, prin sarcini excesive sau repetitive. De asemenea, nu pot fi date ca teme activități sau conținuturi care necesită explicare și abordare sistematică la clasă.