COMORILE MUZEELOR. Povestea jilțului cu blazon, la MNaB
În Jimbolia, un orășel liniștit din Banat, casele au încă acoperișuri vechi și grădini cu meri bătrâni. În mijlocul orașului se afla odinioară un castel frumos, cu ferestre înalte și ziduri care păstrau în ele multe povești. Se numea Castelul Csitó și aparținea unei familii nobile din partea locului, conții Csekonics.
Familia Csekonics era cunoscută pentru eleganță, educație și pentru grija față de tradițiile bănățene. În una dintre încăperile castelului, acolo unde se primeau oaspeți sau se purtau discuții importante, se afla un jilț impunător din lemn sculptat. Meșterii care l-au lucrat au înțeles rostul detaliilor: fiecare linie avea sens, fiecare formă spunea ceva despre măiestrie și respect.
Un jilț cu povești
Spătarul jilțului era îmbrăcat în marmură albă, rece și netedă, iar în mijlocul ei strălucea stema familiei Csekonics. Pe blazon se vedeau doi grifoni cu aripi întinse, un leu și o coroană aurie. Fiecare simbol avea un mesaj. Grifonii aduceau înțelepciune și veghe, leul arăta curajul, iar coroana vorbea despre demnitate și echilibru. Pe vremea aceea, aceste însemne nu erau simple podoabe, ci purtau în ele povestea unei familii și valorile după care trăia.
Se spune că în jurul acelui jilț s-au spus multe povești. Acolo se adunau oamenii de seamă ai Banatului, artiști, profesori, călători, iar conții îi primeau cu bucurie. Pe jilț se așezau musafiri de onoare, iar lemnul, obișnuit cu glasurile lor, a prins în el amintirea conversațiilor și a râsetelor de altădată.
O piesă rară și valoroasă
Vremurile s-au schimbat, iar castelul și-a pierdut strălucirea. Jilțul a rămas tăcut, dar prezent, ca un paznic al memoriei. Apoi, într-o zi, o doamnă din Timișoara, Pia Brînzeu, profesoară, traducătoare și mare iubitoare de frumos, l-a descoperit. L-a privit cu atenție și a simțit că acest jilț merită să ajungă acolo unde povestea sa poate fi cunoscută și iubită: în muzeu.
Așa a ajuns jilțul conților Csekonics la Muzeul Național al Banatului, dăruit de doamna Pia Brînzeu cu inimă și gând bun. Prin acest gest, muzeul a primit o piesă rară și valoroasă, un simbol al rafinamentului și al nobleței de odinioară. Jilțul a intrat în patrimoniul Muzeului Național al Banatului, devenind parte din colecția care păstrează memoria familiilor nobile din Banat.
Ecoul celor care l-au folosit
Astăzi, vizitatorii pot vedea jilțul în expozițiile muzeului și pot descoperi prin el o lume a respectului, a educației și a echilibrului. Lemnul și marmura sa vorbesc fără cuvinte despre o epocă în care eleganța se trăia firesc, iar obiectele spuneau povești.
Privit în lumină, jilțul pare că își ține blazonul cu aceeași demnitate ca în ziua când a fost lucrat. Poartă în el ecoul celor care l-au folosit, gândul celui care l-a dăruit și bucuria celor care îl privesc astăzi. În tăcerea muzeului, el rămâne o legătură vie între trecut și prezent, între Banatul de ieri și cel de azi.
Știai că…
Blazoanele erau adevărate embleme de familie. Fiecare simbol spunea o poveste: leul însemna curaj, grifonul aducea înțelepciune, iar coroana arăta respectul pentru rânduiala lumii.
COMORILE MUZEELOR. Vasul care dansează peste milenii, la MNaB