„Pune mâna pe chitară în școală, la Timișoara”. Muzica folk și rock, mai aproape de copii
Proiectul „Pune mâna pe chitară în școală, la Timișoara” aduce muzica în școli toamna aceasta. Mai precis în lunile septembrie, octombrie și noiembrie, Asociația Culturală Play, derulează proiectul cultural-educativ „Pune mâna pe chitară în școală, la Timișoara”. Este un program care aduce chitara și muzica folk și rock, mai aproape de copii, direct în sălile de clasă.
Proiectul este cofinanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, și își propune să apropie copiii de arta muzicală, transformându-le o oră obișnuită din orar, într-un spațiu dedicat descoperirii și exprimării prin muzică.
Kit gratuit
Elevii din școlile Timișorene vor participa la cercuri de chitară desfășurate săptămânal, unde vor învăța acorduri de bază și cântece potrivite vârstei lor. Prin aceste activități, cei mici vor descoperi prin muzică un mijloc de expresie, de colaborare și de dezvoltare a încrederii în propriile lor abilități. Fiecare participant primește în cadrul programului, gratuit, kitul educațional ilustrat „Pune mâna pe chitară, Kiddo”, un kit care servește ca suport didactic și care conține cântece, acorduri simplificate și exerciții practice. Totodată, proiectul promovează și accesul echitabil la cultură, oferind copiilor din medii vulnerabile chitare proprii, pentru ca și ei să se poată exprima prin muzică și să-și descopere potențialul creativ.
„Ne dorim ca fiecare copil să aibă șansa să descopere muzica într-un mod natural și prietenos, fără presiune, fără competiție, ci din pură curiozitate și bucurie. Muzica deschide uși, oferă încredere în sine, și creează punți în comunitate. Iar sala de clasă poate deveni prin astfel de proiecte un mediu ideal pentru a facilita prima întâlnire a celor mici cu arta”, declară echipa Asociației Culturale Play.
Muzică prin joc și emoție
„Pune mâna pe chitară în școală, laTimișoara” urmărește să transforme școala într-un loc în care arta se exprimă și prin acorduri de chitară, și unde copiii învață și se apropie de muzică prin joc și emoție. Prin acest demers, Asociația Culturală Play propune un model replicabil de educație culturală prin muzică, cu impact pe termen lung în comunitatea școlară, și nu numai. Partenerii educaționali ai proiectului sunt Școala Generală nr. 24, Liceul Waldorf Timișoara, Școala Gimnazială nr. 2, Liceul Tehnologic Electrotimiș și Școala Gimnazială nr. 20, alături de Hora Reghin S.A., unul dintre simbolurile industriei muzicale din România. Proiectul contribuie la diversificarea ofertei culturale în mediul educațional, promovează creativitatea, colaborarea și deschiderea către artă, oferind copiilor șansa de a descoperi muzica nu doar ca activitate, ci ca formă de cunoaștere, echilibru și exprimare personală.
Despre Asociația Culturală Play
Asociația Culturală Play este o organizație dedicată promovării educației prin artă și susținerii participării culturale în comunitate, indiferent de vârstă. Din 2018, asociația derulează la nivel național proiectul „Pune mâna pe chitară în școală”, prin care mii de copii din România au descoperit chitara ca instrument de dezvoltare personală, creativitate și expresie. Asociația Culturală Play este, de asemenea, organizatorul evenimentelor Guitar Day în Cluj-Napoca și Timișoara, și al festivalului internațional de edutainment Guitar Meeting Festival, care aduce an de an împreună, la Sibiu, comunități de chitariști, artiști și educatori pentru a celebra muzica, colaborarea și spiritul liber al scenei folk-rock din România.