Din 8 august, în Sectorul 6 din București, distracția atinge cote maxime. Pe scurt va fi așa: 5 parcuri, 5 weekenduri, 15 filme în aer liber, cu acces gratuit.
Ca în fiecare sfârșit de vară, timp de o lună, marile parcuri din Sectorul 6 se transformă în cinematografe în aer liber, cu acces gratuit. Revine „Cinema sub stele”! Startul maratonului de filme se dă chiar în acest weekend, în Parcul Constantin Brâncuși. Iată programul complet!
„Cinema sub stele” are loc în perioada 8 august – 7 septembrie, în 5 parcuri: Constantin Brâncuși, Liniei, Crângași, Drumul Taberei și Marin Preda. În fiecare parc, se difuzează câte trei filme, trei seri consecutiv – vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 20.30.
Vor rula pe ecrane uriașe, iar spectatorii le vor urmări de pe pufi colorați, scaune, băncuțe, de pe iarbă sau chiar din bărci și hidrobiciclete. Totul gratuit! Ca și anul trecut, în Parcul Drumul Taberei vor fi două ecrane – unul spre amfiteatru și unul spre lac.
Primăria Sectorului 6, organizatorul evenimentului, a pregătit producții de toate genurile, pentru toate gusturile și vârstele, de la animație, SF, până la comedii, aventură, acțiune. Filmele pentru copii sunt dublate în limba română. „Captain America”, „Vrăjitoarele” și „Unora le place jazz-ul” sunt peliculele care pot fi văzute în acest prim weekend, în Parcul Constantin Brâncuși.
Așadar, toată vara, până la început de toamnă, în Sectorul 6 ne vom bucura de seri liniștite cu filme sub clar de lună, prieteni, popcorn și experiențe faine!
Programul Cinema sub stele 2025
8 – 10 august, Parcul Constantin Brâncuși, ora 20.30
– Vineri, 8 august – Captain America: Curajoasa lume nouă / Captain America: Brave New World (2025, 135 min., cu Anthony Mackie, Harrison Ford, acțiune, aventuri)
– Sâmbătă, 9 august – Vrăjitoarele / Wicked (2024, 160 min., cu Michelle Yeoh, Ariana Grande, comedie, familie)
– Duminica, 10 august – Unora le place jazz-ul / Some Like It Hot (1959, 120 min., acțiune, comedie, cu Jack Lemmon, Tony Curtis Marilyn Monroe)
15 – 17 august, Parcul Liniei, ora 20.30
– Vineri, 15 august – Maria (2024, 124 min., cu Angelina Jolie, biografic, dramă)
– Sâmbătă, 17 august – Dune: Partea II / Dune: Part Two (2024, 166 min., cu Timothée Chalamet, Zendaya, acțiune, SF)
– Duminică, 17 august – Întors pe dos 2 / Inside Out (2024, 100 min., cu Amy Poehler, animație)