• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Mitar Daiana
  • iunie 9, 2025

Cum facem să scăpăm de particulele de plastic din mâncare. Strategie în 5 pași

Particulele foarte mici de plastic au efecte negative atât asupra sănătății mediului și a animalelor, cât și asupra organismului uman. Din păcate, lupta împotriva microplasticului din alimentație este greu de dus, fiind imposibil să-l evităm complet. Totuși, în funcție de alegerile pe care le facem, ne putem proteja sănătatea.

Un articol recent publicat în revista Brain Medicine a identificat câteva metode prin care putem reduce microplasticile. Potrivit msn.com, Nicholas Fabiano, autorul principal al articolului, menționează că, având în vedere studiile recente, „nu știm încă toate consecințele acestor microplastice, dar avem dovezi care sugerează că efectele lor nu sunt benefice”.

Pentru a evita cât mai mult posibil ingerarea de microplastic, autorul principal al articolului are cinci recomandări.

Bea apă de la robinet  

Apa îmbuteliată poate adăuga mii de particule microscopice de plastic în corpul uman. De fapt, apa îmbuteliată este cel mai mare factor de expunere la microplastice. Un studiu a arătat că un litru de apă îmbuteliată conține în medie 240.000 de particule de plastic, majoritatea fiind nanoplastice, care sunt mult mai mici decât lățimea unui fir de păr uman. Trecerea de la apa îmbuteliată la apa filtrată de la robinet poate reduce semnificativ consumul de microplastice. Apa de la robinet poate conține și ea microplastice, dar în cantități mai mici. Fierberea și filtrarea apei poate elimina până la 90% din particulele de plastic, dar experții avertizează că acest proces poate crește eliberarea substanțelor chimice toxice.

Evită recipientele din plastic pentru mâncare

Plasticul este greu de evitat, dar există multe modalități de a reduce contactul alimentelor cu plasticul. Înlocuiește produsele ambalate în plastic cu alternative. De exemplu, cumpără alimente care se regăsesc în recipiente de sticlă. De asemenea, conservele și cutiile de băuturi sunt o altă cale prin care microplasticele ajung în corp, deoarece multe conserve sunt acoperite cu un strat de plastic care poate elibera particule de plastic și substanțe chimice periculoase.

Folosește sticlă în cuptorul cu microunde

Un studiu a arătat că utilizarea unor recipiente din plastic sau a pungilor reutilizabile în microunde poate elibera milioane de particule de microplastice și nanoplastice într-o singură utilizare de doar trei minute. Căldura din cuptorul cu microunde determină microplasticele să migreze, așadar evită să pui mâncarea caldă în ambalaje din plastic și nu o lăsa în soare sau în locuri calde. Alimentele acide, cum ar fi sucul de portocale sau alte sucuri de fructe, și produsele grase pot crește procesul de eliberare a microplasticelor.

Evită alimentele foarte procesate

Alimentele foarte procesate conțin mult mai multe microplastice decât cele minim procesate. Un studiu a descoperit microplastice în toate cele 16 produse proteice testate. De exemplu, creveții pane aveau cele mai mari concentrații de microplastice. Chifteluțele de pui procesate conțineau de 30 de ori mai multe microplastice pe gram decât pieptul de pui. „Pe scurt, cu cât un aliment este mai procesat, cu atât va conține mai multe microplastice și nanoplastice”, spune Jane Muncke, expert în ambalaje alimentare, potrivit sursei citate.

Renunță la plicurile de ceai din plastic

Plicurile de ceai din nailon, care sunt din plastic, pot elibera până la 11 miliarde de particule de microplastice și 3 miliarde de nanoplastice dintr-un singur plic. O soluție ar fi să folosești ceai vrac, iar plicurile de ceai din celuloză, un material biodegradabil, sunt mult mai sigure decât cele din plastic. Acestea ajută și la absorbția altor substanțe periculoase, cum ar fi metalele grele.

Sursă foto: unsplash.com/FlyD

Postul intermitent. Ce efecte are asupra copiilor și tinerilor

  • Tags:
  • alegeri sanatoase
  • alimentatie
  • microplastic
  • sanatate
  • stiri pentru copii

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com