Cei mai buni tineri cățărători din țară se întrec la Timișoara, în premieră națională
Cei mai buni tineri cățărători din țară se întrec la Timișoara, în premieră națională. Campionatul Național de Escaladă pentru copii este organizat pentru prima dată la Timișoara.
În perioada 23–25 mai, Timișoara găzduiește pentru prima dată Campionatul Național de Escaladă pentru copii, destinat sportivilor cu vârste între 9 și 15 ani. Timp de trei zile, cei mai buni tineri cățărători din România vor concura în cele trei discipline ale escaladei: bouldering, dificultate și viteză.
Evenimentele se vor desfășura în cele două săli specializate din oraș:
One Move Nord – situată pe Calea Aradului, inaugurată în februarie
One Move Sud – de pe bulevardul 16 Decembrie 1989
Copiii concurează pe panou standard, ca în marile competiții internaționale
„Ne bucurăm să putem găzdui pentru prima dată la Timișoara Campionatul Național — de această dată pentru copii — la toate cele trei probe: bouldering, escaladă de viteză și escaladă de dificultate. Neavând până acum un panou potrivit, nu am putut organiza o astfel de competiție. Odată cu deschiderea sălii One Move Nord, putem desfășura toate probele în condiții optime. Avem mulți participanți atât de la cluburile locale — One Move și CS Alternative — cât și din Cluj, Brașov, București, Iași și Sibiu. Am reușit să achiziționăm, cu sprijinul sponsorilor, sistemul oficial de cronometrare și sistemul de prize omologat. Practic, copiii vor concura pentru prima dată în România pe un panou standard, identic cu cele din competițiile internaționale”, a declarat Adrian Margea, președintele clubului ACS One Move.
Programul competiției
Competiția adună în jur de 100 de participanți din întreaga țară, legitimați la cluburi afiliate Federației Române de Alpinism și Escaladă. Probele sunt programate astfel:
Vineri – proba de viteză, în sala One Move Nord
Sâmbătă – calificările la bouldering, în sala One Move Nord, iar finalele în One Move Sud
Duminică – calificările și finala la escaladă de dificultate, în sala One Move Nord
„Proba de viteză este spectaculoasă mai ales pentru publicul mai puțin familiarizat cu acest sport. Boulderingul și dificultatea sunt mai tehnice, dar foarte captivante pentru cunoscători”, a explicat Adrian Margea.
Un eveniment cu miză pentru noua generație de sportivi
Organizat de Federația Română de Alpinism și Escaladă, în parteneriat cu ACS One Move Timișoara, evenimentul promovează talentul, perseverența și fair-play-ul în rândul celor mai promițători tineri sportivi din România. Este o etapă importantă în formarea lor, dar și un pas spre profesionalizarea acestui sport la nivel național.