COMORILE MUZEELOR. Cum arăta Timișoara în urmă cu peste 400 de ani?
Un gravor din Nürnberg a desenat orașul exact așa cum l-a văzut în 1596: cu cetate, șanțuri cu apă, o biserică masivă și un „castel de plăcere” în afara zidurilor. Cum arăta Timișoara în urmă cu peste 400 de ani
Gravura lui Hans Johann Sibmacher este una dintre cele mai vechi imagini ale orașului și se păstrează astăzi în colecția Muzeului Național al Banatului. Află cum s-a scris istoria cu cerneală și lupă, într-o poveste vizuală care a străbătut secole.
Timișoara asediată de principele din Transilvania
Gravura se numește „Conterfactur wie die Vöstung Temeswar vom Fürsten aus Siebenbürgen belägert gewesen”, adică „Ilustrarea cetății Timișoara asediate de principele din Transilvania”, și a fost desenată de Hans Johann Sibmacher, gravor și desenator din Nürnberg. Imaginea a fost creată după asediul din 1596, când trupele principelui Sigismund Báthory au ajuns până sub zidurile orașului, fără a reuși să-l cucerească. Gravura a fost tipărită în anul 1665 și se păstrează în patrimoniul Muzeului Național al Banatului.
Hartă și poveste
Privită cu atenție, gravura pare o combinație între o hartă și o poveste vizuală. Orașul este redat de sus, cuprinzând cetatea și castelul, șanțurile de apă care o înconjurau și cartierul din afara zidurilor. În partea dreaptă se observă mai multe case, unele cu etaj, grupate în jurul unei biserici mari, cu turn pătrat și acoperiș înalt. Pe turn flutură steagul cu însemnele lui Báthory, un detaliu care amintește că trupele sale au fost prezente acolo, chiar dacă nu au reușit să cucerească cetatea. Biserica este desenată simplu, fără absidă, având o singură navă dreptunghiulară, iar în jurul ei gravorul a sugerat spațiul fără a insista asupra detaliilor defensive.
În afara cetății, către marginea de jos a planșei, apare o construcție impunătoare, cu turnulețe și ziduri groase, înconjurată de un șanț cu apă și apărată de bastioane. În legenda desenului este denumită „castel de plăcere” și este considerată de cercetători ca fiind reședința pașei otoman din Timișoara, construită pe locul unui vechi castellum nobiliar. Este o clădire care, deși apare la marginea orașului, completează imaginea Timișoarei de atunci – un loc complex, cu funcții militare, religioase și administrative.
Mărturie prețioasă despre trecutul orșului
Gravura a fost publicată pentru prima dată în anul 1603, într-o cronică a confruntărilor militare dintre otomani și armatele transilvănene, scrisă de Hieronymus Ortelius. Este una dintre cele mai vechi și valoroase reprezentări ale orașului și oferă o imagine rară asupra Timișoarei de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Fără fotografii, fără planuri moderne – doar cu ochiul atent al unui artist și memoria unor vremuri agitate.
Această gravură istorică face parte din colecțiile Muzeului Național al Banatului și este păstrată cu grijă ca o mărturie prețioasă despre trecutul orașului. Chiar dacă nu se află în prezent expusă publicului, rămâne una dintre piesele-cheie prin care înțelegem istoria vizuală a Timișoarei. Iar pentru cei care știu să privească atent, ea oferă nu doar detalii arhitecturale, ci și o întreagă lume dintr-un alt secol, care a fost cândva realitate.