Importanța controlului periodic. Sute de mii de copii se îmbolnăvesc de cancer
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) trage un semnal de alarmă privind importanța controlului periodic în ceea ce-i privește pe copii. Sute de mii de copii dezvoltă cancer anual, iar în multe dintre cazuri simptomele sunt confundate inițial cu altă boală.
Cancerul este una dintre principalele cauze de deces în rândul copiilor și adolescenților. În fiecare an, în jur de 400.000 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între zero și 19 ani sunt diagnosticați cu cancer. Cele mai frecvente tipuri de cancer la copii includ leucemia, tumorile cerebrale, limfoamele și tumorile solide, cum ar fi neuroblastomul și tumorile Wilms. În țările cu venituri mari, unde serviciile medicale sunt mai accesibile, mai mult de 80% dintre copiii cu cancer sunt vindecați. În schimb, în țările cu venituri mici și medii, mai puțin de 30% dintre aceștia se vindecă.
Principalele cauze ale ratelor scăzute de supraviețuire în țările cu venituri mici includ întârzieri în diagnostic, imposibilitatea de a obține un diagnostic corect, inaccesibilitatea tratamentului, abandonarea tratamentului, efectele secundare ale tratamentului și recidivele.
Cancerul infantil și tratarea lui
Cancerul, spre deosebire de multe boli, nu poate fi prevenit. Totuși, depistarea sa la timp joacă un rol important. Când este identificat devreme, cancerul are mai multe șanse să răspundă la un tratament eficient și să aibă ca rezultat o probabilitate mai mare de supraviețuire, mai puțină suferință și adesea un tratament mai puțin costisitor și mai puțin intensiv. De aceea este important ca părinții să meargă periodic cu copiii lor la medic pentru un control general. Diagnosticul corect este esențial pentru tratamentul copiilor, deoarece fiecare tip de cancer necesită un regim specific de tratament, care poate include chirurgie, radioterapie și chimioterapie. Diagnosticul precoce constă în trei componente:
conștientizarea simptomelor de către familii și furnizorii de asistență medicală primară;
evaluarea clinică corectă și la timp, diagnosticarea și stadializarea (determinarea gradului de răspândire a cancerului);
acces la tratament prompt.
În 2018, Organizația Mondială a Sănătății a lansat Inițiativa Globală pentru Cancerul Copilăriei, împreună cu Spitalul de Cercetare St. Jude, pentru a sprijini guvernele în construirea și menținerea programelor de cancer pentru copii. Scopul este de a atinge o rată de supraviețuire de 60% pentru toți copiii cu cancer până în 2030. De asemenea, în decembrie 2021, OMS și Spitalul St. Jude au lansat Platforma Globală pentru Accesul la Medicamente pentru Cancerul Copilăriei, care asigură un flux continuu de medicamente de calitate pentru copii.