Și tinerii din sistemul de protecție socială reușesc în viață. Andrei, un exemplu
Nu toți copiii sunt norocoși să aibă parte de o familie iubitoare și de o copilărie fără lipsuri. Sunt mulți care cresc în centre de asistență socială, dar chiar și așa reușesc să-și îndeplinească visurile. Da, și tinerii din sistemul de protecție socială reușesc în viață. Andrei Răduță este unul dintre ei. Urmează cursurile Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia și vrea să-și croiască o carieră în armată.
Cu mult efort și sprijinit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, Andrei a reușit să intre la liceul dorit. Disciplina riguroasă de la internatul militar nu a fost tocmai ușor de gestionat, însă a reușit să depășească greutățile și să își găsească locul într-o comunitate bazată pe respect și colegialitate. „Experiența mea a fost una formativă. Am învățat să mă descurc singur și să trec peste situații dificile mult mai ușor. Consider că disciplina din colegiul militar mi-a oferit o oportunitate de a mă maturiza. Viața de internat presupune un program strict, dar acest lucru ajută la formarea unor relații durabile. Am învățat să îmi respect colegii și să ne sprijinim reciproc, chiar și în momentele dificile”, le-a povestit Andrei reprezentanților DGASPC Vrancea.
Ca elev al unui colegiu militar, cazarea, mesele asigurate, rechizitele și echipamentele oferite i-au permis lui Andrei să se concentreze exclusiv pe educație și pe dezvoltarea sa personală. De asemenea, pregătirea fizică riguroasă contribuie la menținerea unei discipline de fier și la formarea unor deprinderi esențiale pentru cariera sa viitoare. „Aceste beneficii nu doar că mă ajută în procesul educativ, dar îmi oferă și sprijin în pregătirea fizică, atât de importantă în acest domeniu. Produsele de igienă și alte materiale sunt un ajutor consistent. Astfel, mă pot concentra doar pe studii și formare”, a mai povestit Andrei.
Planuri de viitor și sfaturi pentru tineri
Intrarea la colegiul militar i-a schimbat viața și i-a îndeplinit totodată un vis. Tânărul n-are de gând să se oprească aici. Andrei este un exemplu de determinare și dedicare pentru tinerii care provin din sistemul de protecție, și nu numai. După terminarea liceului, el vrea să urmeze Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov sau Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, unde să își continue pregătirea pentru o carieră în armată. Întrebat ce sfat ar oferi unui tânăr care se gândește să urmeze un colegiu militar, Andrei spune: „Le-aș recomanda să încerce! Este o experiență unică. Iar pe lângă greutățile care pot apărea, există multe beneficii și oportunități de dezvoltare.”
Reprezentanții DGASPC Vrancea sunt mândri de Andrei și speră ca povestea lui să fie un exemplu și pentru ceilalți. „Povestea lui Andrei demonstrează că, indiferent de unde vii, determinarea și sprijinul potrivit pot deschide uși către un viitor sigur. Prin efortul său și prin susținerea primită în cadrul DGASPC Vrancea, Andrei a reușit să își îndeplinească visul și să își construiască un drum solid în viață. El este dovada vie că fiecare tânăr din sistemul de protecție are șansa la un viitor de succes. Prin exemplul său, sperăm ca și alți tineri din centrele DGASPC Vrancea și din întreaga țară să fie inspirați să își urmeze visurile, să creadă în forțele proprii și să profite de fiecare oportunitate care le poate oferi un viitor mai bun”, transmit reprezentanții DGASPC Vrancea.