Copiii și adolescenții, invitați să se înscrie la un concurs de creație literară. Totul este anonim
Muzeul Național al Literaturii Române Iași a dat startul înscrierilor la Concursul Național „Ion Creangă” de creație literară – Povești, ajuns la cea de-a 33-a ediție. Copiii, adolescenții și chiar adulții sunt invitați să se înscrie online până în 1 martie. Nu e vorba despre un concurs de creație literară oarecare, ci unul sub anonimat.
Concursul se adresează autorilor români de toate vârstele, inclusiv celor care trăiesc în afara granițelor țării (cu excepția celor care sunt membri ai Uniunii Scriitorilor), având ca scop principal descoperirea talentelor literare și susținerea creației contemporane. De-a lungul timpului, proiectul a câștigat o mare popularitate, fiind extrem de atractiv și solicitat, așa cum o demonstrează numărul impresionant de concurenți care se înscriu la fiecare ediție.
O competiție anonimă
Poate cea mai interesantă parte a acestui concurs este că totul se desfășoară sub anonimat. Participanții trebuie să-și trimită lucrările de pe o adresă de email nou creată, care să poarte numele textului (exemplu: povesteauneipisicute@gmail.com, printesa_cartilor@yahoo.com, dragonul.verde@gmail.com). Este obligatoriu ca adresa de email, conținutul emailului și conținutul lucrării să nu includă nume și prenume. În caz contrar, participantul va fi descalificat. Lucrările trebuie trimise exclusiv prin email la adresa oncurs.mnlri@gmail.com, până la data de 1 martie 2025, ora 24:00. Subiectul emailului va fi: „Pentru Concursul Ion Creangă”.
Concursul are trei secțiuni: Povești scrise de copii (la care se pot înscrie elevii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani), Povești scrise de adolescenți (la care pot concura cei cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani) și Povești scrise de adulți (la care pot participa cei de peste 20 ani). Participanții trebuie să se înscrie cu o singură lucrare la oricare secțiune de concurs, iar ea trebuie să aibă aproximativ 10 pagini. Vor fi respinse lucrările fără diacritice, care conțin greșeli grave de scriere sau care însumează mai puțin de 15.000 de semne și mai mult de 20.000 de semne (cu spații). Mai multe detalii despre concurs și înscriere pot fi obținute de aici.
Câștigătorii concursului vor fi contactați în data de 1 aprilie 2025, pe adresa de e-mail de pe care a fost trimis textul, iar premiile vor fi anunțate public în data de 1 iunie 2025, pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro. Poveștile premiate la această ediție vor fi publicate în volumul Poveștile de la Bojdeucă, care va fi lansat, de asemenea, pe data de 1 iunie 2025.
Sursă foto: Muzeul Național al Literaturii Române Iași