Cine a fost Sfântul Valentin. Nu toată lumea îl sărbătorește azi
Tu știi cine a fost Sfântul Valentin? În fiecare an în 14 februarie este marcată Ziua Îndrăgostiților, cunoscută și Valentine`s day sau ziua în care se sărbătorește Sfântul Valentin. Ceea ce puțină lume știe este că nu toată lumea îl celebrează astăzi.
La o simplă căutare pe internet observăm că există o mulțime de legende legate de Sfântul Valentin, care s-ar fi născut în anul 175, în Terni, în regiunea Umbria din Italia. Printre cele mai cunoscute lucruri despre el se numără faptul că a fost un făcător de minuni și un vindecător. De asemenea, una din legende spune că a cununat pe ascuns cupluri de îndrăgostiți, lucru care i-ar fi adus și condamnarea la moarte. Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și apoi omorât în data de 14 februarie, anul 273, alături de alți discipoli de-ai lui.
„Sfântul Valentin a fost arestat, torturat și decapitat la Roma, la vârsta de aproape o sută de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, în timpul persecuțiilor împăratului Marc Aureliu. Sfântul Valentin a fost ucis în secret, în timpul nopții, pentru a se evita răscoala populației din Terni. Trei dintre discipolii lui Craton, Procul, Efiv și Apolonie, au fost și ei uciși împreună cu Sfântul Valentin, în anul 273”, scrie crestinortodox.ro.
Cine îl sărbătorește azi pe Sfântul Valentin
Deși toată lumea spune că azi este sărbătorit Sfântul Valentin, în calendarul ortodox, la această dată, se regăsesc alți sfinți: Sfinții Cuvioși Auxentiu, Maron și Avraam. Sfântul Valentin este menționat în 30 iulie, alături de Sfinții Apostol Sila, Silvan, Crescent, Epenetos și Andronic. De asemenea, în calendarul ortodox se mai găsesc mucenici care au purtat acest nume: Sfintii Mucenici Marcu, Sotirih si Valentin – 24 octombrie, Sfanta Mucenita Valentina – 10 februarie, Sfantul Mucenic Valentin – 16 februarie; Sfantul Mucenic Valentin – 24 aprilie, Sfantul Valentin Preotul – 06 iulie, Sfanta Mucenita Valentina – 18 iulie.
Cei care într-adevăr îl sărbătoresc pe Sfântul Valentin astăzi sunt catolicii. În calendarul lor, la data de 14 februarie, se regăsește acest nume.