Suntem de neoprit. O călătorie fascinantă în timp – recenzie de carte de Eva Stanciu, 11 ani
Suntem de neoprit de la Editura Polirom este o carte foarte interesantă, care ne dezvăluie secretele strămoșilor noștri. Este perfectă pentru cei curioși care s-au întrebat mereu cum am ajuns aici sau pentru cititorii pasionați de istorie. Cartea prezintă viața speciei Homo Sapiens, explicând ,,superputerea sapiens”, viața de zi cu zi a strămoșilor noștri și multe altele lucruri fascinante.
Superputerea noastră
Cel mai tare m-a impresionat ideea că noi, oamenii, avem o superputere. Și nu e o superputere ieșită din comun, ci una care pare foarte banală. Superputerea noastră este aceea de a ne imagina tot felul de lucruri și capacitatea de a crea povești! Pare plictisitoare, dar ne-a ajutat să clădim lumea în care trăim astăzi. În trecut, strămoșii noștri au început să spună tot felul de povești pe care le credeau tot mai mulți oameni, iar asta i-a ajutat să cooperezeși să lucreze în grupuri tot mai mari. De exemplu, dacă ne gândim la fructul de mango pe care îl mâncăm, acesta probabil vine de departe. Pentru ca noi să mâncăm acel mango, niște oameni l-au cules, alții l-au ambalat, iar alții l-au transportat până la magazinul din colțul străzii. Dar cunoaștem noi pe cineva din toți acești oameni? Nu, sigur că nu. De aceea cooperarea și încrederea unii în alții ne aduc atâtea beneficii zi de zi.
Sapiens contra neanderthalieni
Un alt lucru interesant este cum au reușit să-i biruiască pe neandertalieni, care erau mult mai puternici fizic decât Homo Sapiens. Ce au făcut? Și-au folosit superputerea sapiens și au lucrat în echipă. 300 de sapiens puteau să învingă o ceată de neanderthalieni.
Viața oamenilor din trecut mi s-a părut interesantă si grea. Ei păreau foarte liberi de toate constrângerile din ziua de azi. O femeie din ziua de azi se trezește devreme, merge la muncă într-un autobuz plin și poluat, ajunge la o fabrică unde lucrează ore în șir, apoi merge acasă unde are multe alte treburi. În schimb, o culegătoare dintr-o ceată de sapiens se trezea de dimineață, mergea la cules și se întorcea la ora prânzului, pregătea repede masa și apoi avea toată ziua la dispoziție.
Ce făceau copiii sapiens
Copiii sapiens alergau toată ziulica prin păduri, culegeau fructe sau prindeau pești. Asta ar părea un lucru foarte interesant pentru mulți copii din ziua de azi, dar dacă ne gândim și la părțile rele? În preistorie trebuia să stai nemișcat fără să respiri atunci când un leu îți dădea târcoale sau să dormi noaptea cu toate gângăniile enervante bâzâindu-ți la ureche.
Iarna culegătorii înghețau, iar vara mureau de cald, pentru că nu puteau să stea toată ziua într-o peșteră flămânzi. Imaginați-vă cum ar fi ca în loc de testele la matematică și română să dăm teste de genul: luni, test de alergat printr-o pădure întunecată, marți testul alergării de leu fără să fi mâncat, miercuri testul de cunoaștere a ciupercilor otrăvitoare, joi testul de ai-grijă-la-șerpi, vineri testul de înotat printr-o apă rece ca gheața, iar nici weekendul nu era liber – sâmbătă test la cățărat în copaci și duminică testul de luare a mierii din stupuri, fără să fi înțepat de o sută de albine. Cine și-ar mai dori să trăiască în timpurile acelea? Și asta nu e tot: dacă picai la vreun test nu te alegeai cu o notă mică în catalog, ci puteai chiar să mori!
Diprotodoni și mamuți
Strămoșii noștri sunt renumiți și pentru dispariția mai multor specii de animale, cum ar fi mamuții. Ei nu făceau asta din răutate, ci doar încercau să-și hrănească familiile. Mamuții se înmulțeau foarte lent, un cuplu de mamuți se reproducea la aproximativ 2 ani, făcând un singur pui, rareori doi și oamenii nu și-au dat seama că ei încep să dispară.
Cam aceleași lucru s-a întâmplat și când oamenii au ajuns în Australia. Acolo trăiau niște animale uriașe numite diprotodoni, care măsurau cam cât o mașină. Aceștia nu le-au dat importanță oamenilor, se gândeau că nu trebuie să le fie frică de aceste ființe mici și slabe. Totuși, după ce oamenii s-au acomodat, au început să vâneze. După mii de ani de vânătoare nu a mai rămas picior de diprotodon. Dar de ce au dispărut toți diprotodonii, dar elefanții încă trăiesc? Pentru că elefanții au avut mult mai mult timp să-i observe pe oameni și să știe să se ferească de ei, pe când bieții diprotodoni nu au avut niciun pic de timp să se acomodeze cu primejdia care îi pândea.
Suntem de neoprit mi s-a părut o carte foarte interesantă care trebuie neapărat citită de copiii cu vârste între 10 și 14 ani. Cartea m-a purtat într-o călătorie în timp din care am aflat foarte multe lucruri interesante și ciudate despre specia noastră. Merită citită!
Despre autor
Yuval Noah Harari a obținut doctoratul în istorie la University of Oxford și este profesor de istorie universală în cadrul deparmentulei de Istorie al Universității ebraice din Ierusalim. Cartea sa Sapiens, publicată inițial în Israel în 2011, a fost tradusă în peste 60 de limbi. Timp de 6 luni s-a aflat pe lista bestsellerurilor Sunday Times și a fost de asemenea în topul bestsellerurilor New York Times. De aceleași autor, la Editura Polirom au apărut Sapiens. Scurtă istorie a omenirii (2017), Homo deus. Scurtă istorie a viitorului. (2018), 21 de lecții pentru secolul XXI (2018) și Sapiens. O istorie grafică, vol. I: Nașterea omenirii (2020) și vol. II: Stâlpii civilizației (2021)
Recenzie de carte, Eva Stanciu, 11 ani, Liceul Waldorf
Vă imaginați o zi fără telefon mobil? Dependența de rețelele sociale e ceva serios