„Spațiu pentru cuvinte”, o activitate interesantă pentru tineri. Au început înscrierile
Tinerii din Timișoara, cu vârsta de la 16 ani în sus, sunt așteptați la un atelier de scriere creativă numit „Spațiu pentru cuvinte”. Alături de Andra Calenic și Florentina Boc participanții vor avea parte de o experiență relaxantă.
Atelierul are loc vineri, în 31 ianuarie, de la ora 18:00 și are o durată de aproximativ două ore. În acest timp va fi dedicat explorării de sine. „Ce-ar fi dacă ți-ai lăsa imaginația să se plimbe liberă în univers, apoi ai culege gândurile și le-ai așterne pe hârtie? Scrisul îți limpezește gândurile și le cerne. Te ajută să fii mai prezent(ă), să te conectezi cu tine și cu cei din jur.
Te așteptăm cu bucurie la atelierul de scriere creativă „Spațiu pentru cuvinte”, o experiență relaxantă de scris, unde îți explorezi universul interior și exterior. Îți oferim un loc în care ești în siguranță să te exprimi și, prin exerciții creative, să lași să strălucească magia ta proprie prin cuvinte scrise. Creativitatea reprezintă o resursă inepuizabilă; cu cât o folosești mai mult, cu atât devine mai puternică”, transmit organizatorii activității.
Ce ai de făcut pentru a participa la atelier
Participarea la atelierul „Spațiu pentru cuvinte” este gratuită și se va desfășura la studioul artouching de pe Splaiul Peneș Curcanul nr. 4 – 5, etajul 1, c. 30 (cu intrarea prin clădirea Azur). Cei care vor să participe trebuie însă să-și rezerve un loc completând un formular de înscriere care este disponibil aici și să își aducă propriile materiale de scris, în funcție de preferințe. Experiență la scris? Nu e nevoie.
„Nu este nevoie să ai experiență la scris. Adu cu tine curiozitate, deschidere și permisiune să te exprimi așa cum simți prin scris, fără așteptări sau presiune. Atelierul este o invitație să-ți oferi timp pentru tine, pentru încântarea de A FI”, mai transmit organizatorii.
Să facem cunoștință și cu cele care vor coordona atelierul. Andra Calenic pune idei și emoții în texte din postura de Content Writer, lucrând de peste 10 ani ca freelancer. Este absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București și are și un blog (zambetesisanatate.ro). Florentina Boc este absolventă a Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor din Timișoara, specializarea Marketing. În prezent urmează cursuri de Arte Vizuale în cadrul Școlii Populare de Arte. Ea este pasionată de lectură, muzică, psihanaliză și activități creative, alocând, în mod continuu, timp și energie pentru fiecare din aceste domenii.