În curând elevii se vor bucura de noua clădire a Liceului Waldorf. Se fac ultimele demersuri
Elevii unei școli din Timișoara se vor bucura în curând de noua clădire a Liceului Waldorf. Primăria Municipiului Timișoara anunță că a început recepția unității de învățământ. După ce procedurile se încheie, elevii vor putea intra în clase.
Prima școală nouă fin Timișoara de după Revoluție și prima clădire școlare accesibilizată pentru copiii cu probleme de mobilitate încă din faza de construcție e aproape gata să fie dată în folosință. Construcția a fost făcută de la zero, lucrările fiind începute în urmă cu doi ani. Clădirea are peste 20 de săli și o sală mare de sport. Acum sunt așteptate avizele de funcționare și introducerea clădirii în circuitul educațional, prin decizia Ministerului Educației.
„Noua clădire are 8 săli de clasă, 12 laboratoare, ateliere și cabinete, o sală multifuncțională, două săli de afterschool și spații administrative. Clădirea este construită pe fonduri europene cu participarea Primăriei Timișoara, având destinația de clădire de gimnaziu. Dotările sunt, de asemenea, achiziționate de Primăria Timișoara”, a declarat pentru ȘTIRI PENTRU COPII Elena Birau, administrator al Liceului Waldorf.
Școala, dotată cu tot ce au nevoie elevii
Pe lângă mobilierul din lemn masiv (bănci și scaune) și catedre, noua unitate de învățământ din Timișoara este dotată cu tot ce au nevoie elevii. Au fost achiziționate piese specializate pentru diverse spații educaționale, cum ar fi instrumente muzicale, pecum și mese pentru calculatoare, biblioteci și etajere. De asemenea, a fost cumpărat mobilier specific pentru laboratoare de știință (mese, chiuvete din inox, rafturi metalice de depozitare, dulapuri de depozitate specifice pentru laborator).
Valoarea totală a investiției este de 29.794.169 lei (TVA inclus). Din această sumă, peste 16 milioane de lei provin din taxele și impozitele timișorenilor.
„Avem un bilanț încurajator la șantierele majore de infrastructură de educație pe care le-am finalizat anul acesta. Practic, 6 noi obiective de educație sunt gata. De la creșa de pe Bogdăneștilor, la extinderea grădiniței PP6, la un nou corp de clădire la Școala 13 din Șagului, la reabilitarea totală a Colegiului Ungureanu, și primul centru educațional construit de la zero în Kuncz. Acum a venit rândul școlii Waldorf. O școală modernă, dotată cu mobilier și echipamente care să atragă curiozitatea și interesul copiilor”, spune primarul Dominic Fritz.