Vești bune, dar și rele privind nașterile copiilor. Raport UNICEF
Raportul UNICEF „Un start corect în viață: Niveluri globale și tendințe în înregistrarea nașterilor” vine cu vești bune, dar și cu vești rele privind nașterile copiilor. Acesta evidențiază progresele făcute, dar în același timp subliniază decalajele.
În ultimii cinci ani au fost înregistrate nașterile a peste 500 de milioane de copii (aproape opt din zece copii) cu vârste sub cinci ani, ceea ce arată progrese notabile în asigurarea identității legale la nivel mondial, potrivit noului raport UNICEF. În ciuda creșterii numărului de copii înregistrați la 77% în prezent, față de 75% în 2019, 150 de milioane de copii, ceea ce reprezintă doi din zece copii, cu vârste sub cinci ani rămân neînregistrați și invizibili pentru sistemele guvernamentale.
De asemenea, raportul arată că peste 50 de milioane de copii ale căror nașteri sunt înregistrate nu dețin certificate de naștere. Acest tip de document esențial este dovada înregistrării și este crucial pentru dobândirea cetățeniei, prevenirea apatridiei și asigurarea drepturilor copiilor încă de la naștere.
„Înregistrarea nașterii asigură recunoașterea imediată a copiilor conform legii, oferind o bază pentru protecția împotriva abuzului și exploatării, precum și accesul la servicii esențiale. Cum ar fi vaccinurile, asistența medicală și educația. UNICEF marchează astăzi 78 de ani de promovare a drepturilor copilului, sărbătorind progresele înregistrate pentru obținerea identității legale a milioane de copii și solicitând totodată eforturi mai susținute pentru ca fiecare copil, de pretutindeni, să poată fi înregistrat la naștere”, spune directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell.
Unde s-au înregistrat progrese semnificative și unde nu
Progresele înregistrate la nivel mondial au fost determinate în mare măsură de țările care au acordat prioritate înregistrării la timp. Care au mobilizat sistemele de sănătate, de protecție socială și de educație. Care au extins serviciile în mai multe locații, au digitalizat procedura și au eliminat taxele.
America Latină și regiunea Caraibe au ajuns la 95%, Asia de Est și de Sud-Est la 94%, iar Asia Centrală și de Sud la 78%. Cu toate acestea, Africa subsahariană rămâne mult în urmă, cu 51%. Are peste jumătate din copiii neînregistrați din lume (90 de milioane). În Africa subsahariană, progresele și nivelurile atinse variază foarte mult. De exemplu, Sudul Africii se află pe primul loc, cu 88%, în timp ce Africa de Vest a înregistrat cele mai semnificative progrese în ultimii 15 ani, ajungând la 63%. Africa de Est și Africa Centrală sunt în urmă. Ambele cu 41%. Cu toate acestea, având în vedere îmbunătățirile lente și creșterea rapidă a populației infantile, Africa subsahariană, preconizată să găzduiască majoritatea copiilor din lume în următoarele decenii, ar putea avea peste 100 de milioane de copii neînregistrați după 2030, dacă procentele rămân la nivelul actual.
În ciuda acestor provocări, unele țări au înregistrat progrese semnificative. În Africa subsahariană, Botswana a înregistrat toate nașterile. De asemenea, Coasta de Fildeș a ajuns la peste 90 la sută. Rwanda, Sierra Leone, Tanzania și altele au înregistrat și ele îmbunătățiri susținute în ultimul deceniu. Aceste povești de succes sunt modele de urmat pentru alte țări.
Apel pentru respectarea unor acțiuni esențiale
Pentru a se asigura că fiecare copil este recunoscut și protejat, UNICEF face apel către respectarea a cinci acțiuni esențiale:
Înregistrarea fiecărui copil la naștere, punând baza unei abordări axate pe ciclul de viață în ceea ce privește identitatea legală;
Simplificarea proceselor de înregistrare pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii și a stimula transformarea digitală;
Mobilizarea programelor de sănătate, protecție socială și educație pentru a stimula înregistrarea nașterilor;
Punerea în aplicare a reformelor juridice esențiale pentru sisteme de înregistrare civilă incluzive și echitabile, cât și pentru sisteme de statistică vitale;
Capacitarea comunităților pentru a solicita servicii de înregistrare civilă, acestea reprezentând un drept.
„În ciuda progreselor, prea mulți copii rămân neînregistrați și neluați în considerare. Practic invizibili în ochii guvernului sau ai legii. Fiecare copil are dreptul să fie înregistrat și să primească un certificat de naștere. Astfel încât să fie recunoscut, protejat și sprijinit”, mai spune Catherine Russell.