Sute de copii simt magia sărbătorilor. Când începe campania „Fii Moș Crăciun pentru o zi”
Campania „Fii Moș Crăciun pentru o zi” se organizează și în acest an în perioada 9 – 20 decembrie. Sute de copii din medii defavorizate simt magia sărbătorilor și se bucură de jucării, rechizite, haine, dulciuri ori alte lucruri necesare.
Lansată în 2011, inițiativa „Fii Moș Crăciun pentru o zi” reunește comunitatea pentru a oferi cadouri și momente speciale copiilor din familii care se confruntă cu dificultăți materiale. De-a lungul edițiilor anterioare, voluntarii implicați au ajuns la peste 60 de localități din România, aducând sprijin emoțional și speranță în viețile a peste 5700 de copii.
Ediția din acest an se va îndrepta către 2000 de copii din localități rurale din județele Giurgiu, Dolj, Olt, Vâlcea, Buzău, Brăila și Constanța, acolo, unde pentru mulți dintre copii, sărăcia nu înseamnă doar lipsa unui cadou sub brad, ci și lipsa unor lucruri de bază, precum o geacă groasă sau o pereche de încălțări adecvate pentru a face față iernii.
Cum te poți implica
Între 9 și 20 decembrie, în intervalul orar 10:00 – 20:30, echipa „Fii Moș Crăciun pentru o zi” vă așteaptă la sediul de colectare a donațiilor, din complexul Sema Parc, Splaiul Independenței 319, București. Donațiile pe care le colectează sunt: jocuri și jucării, rechizite, cărți, dulciuri, alimente neperisabile, geci și ghete de iarnă, precum și produse de igienă pentru copii.
Cei care doresc să participe voluntar sunt invitați la sediul campaniei, pentru a contribui la pregătirea celor 2000 de cadouri. De asemenea, pe 21 și 22 decembrie ai șansa de a te alătura caravanei și de a împărți darurile direct copiilor. Mai multe informații despre modalitățile de implicare se găsesc pe site-ul campaniei, www.fiimoscraciunpentruozi.ro. Tot aici poate fi consultat și ghidul donatorului unde se găsesc recomandări practice despre tipurile de donații acceptate și recomandări despre cum să fie aduse, evitând articole voluminoase, cum ar fi cărucioarele sau jucăriile mari.
„Natura noastră ne îndeamnă, în mod firesc, să căutăm binele comun, fără a avea nevoie de motive speciale. Pur și simplu, acționăm din dorința de a ajuta. Campania umanitară „Fii Moș Crăciun pentru o zi” ilustrează perfect acest bine comun, fiind despre oameni cărora le pasă de alți oameni și despre puterea comunității, care atunci când este unită, poate realiza lucruri extraordinare”, afirmă coordonatorul proiectului Ștefan Lățea.